La numai 8 ani, fetiţa a câştigat numeroase premii la concursurile muzicale, practică volei şi tenis de câmp, dar şi dansul de societate.
Talentul Isidorei pentru activităţile artistice a fost descoperit la patru ani, la grădiniţă. „Eram în grupa mică şi am fost remarcată de doamna educatoare Anca Bogus la serbări. Aşa am început să cânt“, spune micuţa artistă. Susţinută de părinţi, la cinci ani şi jumătate a început să studieze muzica în particular cu Dana Blanariu. În ultimii doi ani, Isidora se pregăteşte la Palatul Copiilor din Iaşi sub îndrumarea profesoarei de canto Gabriela Nechita.
A lansat patru CD-uri
„Să fiu pe scenă e o mare bucurie. De asta îmi place să cânt“, mai povesteşte micuţa. Primele concursuri la care a fost prezentă de la patru ani au fost cele judeţene, iar de la şase ani au urmat participările la competiţiile muzicale naţionale şi internaţionale.
Deşi printre cele mai tinere participante la concursuri, rezultatele nu au întârziat să apară pentru Isidora. În doar câţiva ani, a obţinut zeci de premii şi diplome. Micuţa artistă a câştigat trofeele „Mărţişorul“ în 2007, „Tip-Top Minitop“ în 2008, apoi marele premiu la „Copiii cântă marea“ la Sulina şi „Ghiocelul de argint“, în 2009.
„Pentru mine, cele mai importante premii nu sunt neapărat trofeele, ci premiile de la concursurile unde m-am simţit bine şi mi-am făcut mulţi prieteni“, completează Isidora Mângâţă. Isidora a lansat până acum patru CD-uri cu muzică pentru copii, iar în această lună va fi gata şi cel de-al cincilea.
Compact discul „Părinţii mei“ a apărut în 2007, în 2008 a scos „Odă copilăriei“ şi „Mamă, tu-mi eşti înger“, iar în 2009 „Câteva porunci“. Vocea Isidorei mai este prezentă pe încă trei CD-uri colective, intitulate „Îngerii iernii“ şi „Steluţe pe portativ“, volumele I şi II. „Pe 19 decembrie voi lansa CD-ul «Bucuria