Povestea s-a încheiat. Traian Băsescu e preşedintele României pentru 10 ani. Zbaterea şi dezbaterea pe tema fraudelor din turul unu, turul doi şi alte tururi trec în umbră.
De când s-a înscris în cursa pentru Cotroceni, Mircea Geoană a fost susţinut de absolut toate taberele care au dorit schimbarea lui Traian Băsescu. Nu ţin minte să fi fost vreodată în aceşti 20 de ani un elan politic atât de mare pentru înlăturarea unui simbol al puterii. Chiar şi în 2004, revoluţiei portocalii i-a lipsit componenta maghiară. În 1996, partidele parlamentare PRM şi PUNR îl susţineau pe Iliescu. Am văzut chiar şi o chestiune rarisimă: UDMR şi PRM susţineau acelaşi candidat. În ciuda acestui efort uriaş, Mircea Geoană a pierdut. Acest fapt are două cauze: frauda şi incapacitatea liderului PSD de a trece dincolo de sticlă ca un bărbat autentic.
Nu se poate spune că n-a fost bine pregătit. Obsedat de probleme economice şi sociale, repetând până la saturaţie sintagma "locuri de muncă", Geoană a crezut că acest limbaj îi va aduce victoria. Speriaţi de criză, disperaţi de ameninţarea cu şomajul, cei mai mulţi ar fi trebuit să-l voteze pe candidatul stângii, pentru că promitea o concentrare serioasă pe acest subiect. N-a fost însă de ajuns. România nu este Elveţia. Politica externă nu este politica internă. Vocaţia diplomatică a lui Mircea Geoană i-a jucat feste. Chiar dacă întrebarea fatală pusă de Traian Băsescu în legătură cu vizita la S.O. Vântu era un croşeu de dreapta bine plasat, liderul stângii avea 100 de alte formule de ieşire. N-a ales-o pe nici una, a dat un răspuns bleg, lăsând senzaţia că se plimbă din colţ în colţ, în aşteptarea gongului.
Într-o ţară latină şi balcanică, aşa cum e România, politicienii de succes au fost dintotdeauna cei care au dat imaginea autorităţii şi a bărbăţiei. La proba de testosteron politic, Mircea Geoană a c
