Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Implozia creditului şi gunoiul de sub preş

Publicat in Curierul, joi 17 decembrie 2009 ·

Politicieni, analişti financiari, reprezentanţi ai mediului de afaceri admit de un an că România se află în criză. Companiile merg prost, veniturile populaţiei se îngustează, iar pericolul unui şomaj ridicat ne ameninţă după colţ. Sunt lucruri abordate frontal, adevăruri care se spun fără ocolişuri. În mod ciudat însă este ocolită o altă realitate a economiei românşti, de fapt procesul care este cauza principală a ceea ce generic numim "criză". Este vorba despre implozia creditului. Un fenomen prea puţin adus în discuţie, acesta este tratat mai degrabă din perspectiva accesului restricţionat şi din ce în ce mai scump la împrumuturi.

Că nu înţelegem anvergura şi dimensiunea problemei o demonstrează referirile repetate la necesitatea "reluării creditării". În condiţiile în care numărul debitorilor potenţial solvabili pe termen lung este limitat, această abordare a problematicii era cu totul greşită. Îndreptarea banilor eliberaţi din rezervele minime obligatorii către creditarea statului - privită ca unică entitate economică cu bonitate acceptabilă - este un fapt care ne oferă indicaţii în acest sens. Nu, statul nu este acel flămând care ia de la gura mediului privat sursele de finanţare, aşa cum se afirmă în media. Dacă statul nu ar veni cu căciula în mână la bănci, să nu credem că acestea s-ar repezi să crediteze economia reală. Scenariul repatrierii banilor ar fi infinit mai probabil, în condiţiile în care clientela solvabilă din rândul populaţiei s-a epuizat, companiile sunt pe nisipuri mişcătoare, iar activele care ar servi drept colateral unor noi împrumuturi nu sunt deloc atractive.

"Reluarea creditării" rămâne aşadar o poveste în actualul context, dar nu la acest aspect se reduce fenomenul imploziei creditului. Dimpotrivă, cea mai importantă dimensiune este aceea a evaporării banilor deja împrumutaţi. Aceasta este chestiunea ocolită până acum - in

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°