Cum scrii o cronică la o carte precum cea de faţă? E o întreprindere cel puţin stranie: volumul constă într-o prezentare cronologică, succintă, dar pregnantă, a unei urmăriri, a modului în care scriitorul bănăţean Johann Lippet a fost urmărit de Securitatea română, instituţia aceea care apăra Statul român de propriii cetăţeni. Dificultatea provine din aceea că nu este vorba de o carte pe care, în fond, să o poţi judeca la nivel estetic ori conţinutistic. Cum să judeci, la urma urmei, un dosar de Securitate în astfel de termeni? A o lăsa să treacă neobservată e, însă, la fel de neproductiv: confruntarea cu trecutul, la nivel social şi individual deopotrivă, nu şi-a pierdut cîtuşi de puţin miza la 20 de ani de la evenimentele din 1989, ba din contră. Astfel că articolul de faţă e o invitaţie la împrospătarea memoriei, pentru unii, la luarea la cunoştinţă, pentru alţii. Nu în virtutea unui ordinar „să nu uităm ca să nu repetăm greşelile trecutului“, ci măcar pentru a înţelege mai bine evoluţiile şi procesele sociale, culturale şi politice din postcomunismul nostru cel de toate zilele. „Viaţa unui document“ La sfîrşitul lui 2007, Johann Lippet, membru în Aktionsgruppe Banat, coleg de generaţie cu regretatul Rolf Bossert, cu Herta Müller, Richard Wagner, William Totok şi Helmuth Frauendorfer şi cu alţii, generaţie izbucnită în peisajul literar (românesc? german? bănăţean?) la începutul anilor 1970, a venit la Bucureşti, pentru a-şi consulta dosarul aflat în arhiva CNSAS. Întîlnirea cu trecutul nu are cum să fie altfel decît tulburătoare, mai cu seamă atunci cînd trecutul ia forma propriului dosar de Securitate. În chip aproape frust, aşterne apoi pe hîrtie ceea ce găseşte înăuntru, rezultatul fiind volumul publicat de curînd în Germania, Das Leben einer Akte. „Viaţa unui document“, ar suna traducerea în româneşte – în germană însă, substantivul „Akte“ e foarte apr