Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Pascan contesta procentul eliberarii titlurilor de proprietate

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 17 decembrie 2009 ·

Prefectul judetului Mures, Marius Pascan, a declarat, ieri, în cadrul sedintei Colegiului Prefectural, ca procentul eliberarii titlurilor de proprietate este “plan fantezist care nu corespunde realitatii”, în sensul ca pâna în prezent au fost eliberate în jur de 70% din titluri si nu 90%, asa cum se vehicula. “Am facut un apel de clarificare ca sa fie informati si reprezentantii Colegiului Prefectural întrucât am constatat cu stupoare ca înainte sa preiau eu aceasta functie se raporta eliberarea titlurilor de proprietate în procent spre 90%, ceea ce mi s-a parut neverosimil, stiind situatia, si totodata am aflat iarasi, cu stupoare, ca pentru acele titluri de proprietate pentru care trebuiau facute fisele parcelare, doar în proportie de pâna la 20% au fost realizate acestea. Practic nu se putea elibera titlul fara fisa parcelara si am constat ca au fost eliberate “bine merci”, când fisele parcelare nu sunt facute”, a declarat Marius Pascan.

Prefectul a precizat ca noul director numit la conducerea Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Mures, Calin Pop, încearca sa rezolve aceste probleme, mai ales ca “dincolo de raportarile de 90%, sunt eliberate în realitate în jur de 70%, restul sunt situatii litigioase, situatii care pot fi rezolvate doar prin instanta”.

Marius Pascan a dat exemplul comunelor Sântana de Mures, Livezeni si Corunca unde situatiile parcelare nu corespund cu titlurile de proprietate si ca aceste documente au fost “manipulate”. “La Sântana, Livezeni, Corunca i-au batut pe oameni cap în cap si ajung acum sa vina la Institutia Prefectului sa caute solutionarea problemelor de cadastru, când noi nu ne putem comporta ca un mediator, pentru ca sunt litigii pe care doar instanta le mai poate solutiona. Am transmis Colegiului Prefectural aceste date pentru ca, la un moment dat, cineva ma poate acuza pe mine sau pe domnul directo

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 50 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 46 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 31 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°