Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brokeri crescuţi în „eprubetă“ la Universitatea de Vest din Timişoara

Publicat in Adevarul, joi 17 decembrie 2009 ·

Studenţii economişti din Timişoara pot licita virtual la ringul bursier inaugurat astăzi. Primul Centru de simulări antreprenoriale din Vestul ţării, unde tinerii pot juca la bursă după cotaţiile internaţionale, a fost inaugurat astăzi.

Tinerii timişoreni sunt primii din regiunea de Vest care vor putea înţelege exact intermedierile bursiere şi îşi vor putea demonstra abilităţile de brokeri. Universitatea de Vest din Timişoara a pus la dispoziţia studenţilor de la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, o bursă virtuală, unde ei pot face tranzacţii după datele reale ale pieţei internaţionale.

„Practic, vom fi în conexiune permanentă cu marile burse din lume, ca cea de la Londra, New York, Tokyo sau chiar cea din Bucureşti”, a spus Ioan Talpoş, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.

Investiţie în economia modernă

Studenţii masteranzi şi doctoranzi vor învăţa, pe viu, ce înseamnă tranzacţiile reale. Ringul bursier va fi pus la dispoziţia celor interesaţi să vândă sau să cumpere virtual începând de astăzi. Peste 700.000 de lei au fost investiţi în bursa virtuală, care a fost dotată cu monitoare pe care există graficele cotelor de piaţă, dar şi 26 de computere de unde studenţii îşi pot urma instinctul pentru a face cele mai bune tranzacţii sau vor simţi pe pielea lor ce înseamnă să pierzi totul. „Se va proceda exact ca la bursele mari”, a spus Ioan Talpoş.

Scopul principal al ringului este ca brokerii începători să poată înţelege mecanismul mediului economic dinamic modern, odată cu lansarea Centrului de simulări antreprenoriale, au fost inaugurate şi prima piaţetă din Timişoara, dar şi o serie de laboratoare de chimie ultramoderne.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Cine este Simina Tănăsescu, prima femeie care va conduce CCR. A fost decorată de președintele Franței!

Cancan acum 13 ore
Simina Tănăsescu (56 de ani) este noul președinte al Curții Cosntituționale a României (CCR), după ce Marian Enache a ieșit la pensie. După investirea sa, fosta consilieră prezidențială a lui Klaus Iohannis a devenit prima femeie din istoria institu

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°