Tonul lui Traian Băsescu m-a deranjat mai mult decît alegerea propriu zisă a premierului. Cu un ton resemnat, critic la adresa celorlalte partide cu probleme interne sau neieşite din logica electorală, preşedintele a anunţat că Emil Boc are parte de o nouă aventură. Un ton blazat apocaliptic. Un soi de “scuzaţi-mă, dar sîntem atît de nasol încît trebuie să-l punem urgent tot pe Boc pentru că, altfel, am încurcat-o. Alte variante n-am”. Cea mai sigură reformă este să nu schimbi absolut nimic, cam aşa arată “schimbarea” în vremuri de apocalipsă economică.

Aşa cum scriam şi mai devreme, principala problemă a lui Boc este şi principalul său atu: este varianta cea mai rapidă şi cea mai sigură de a lua banii de la FMI pentru simplul fapt ca a fost “patronul crizei”. Boc e disciplinat, va prezenta rapid o listă de miniştri spre audiere şi validare, nu-şi va lăsa îndoielile să se opună viziunii preşedintelui.

“Avem şanse să redresăm finanţarea pentru România dacă toţi facem un efort” – apel la Parlament din partea lui Traian Băsescu. O invitaţie la grabă, ca să rezolvăm o situaţie grava. Şi deja îl văd pe Ghişe speriat de dictatură. Mi se pare că Boc, varianta fast forward, are şi un mare dezavantaj: este o conservă de scandaluri, alea mai vechi care au dus la demiterea sa de către Parlament, de exemplu.

Antonescu şi rămînerea sa în opoziţie are o mulţime laturi negative pentru ei, liberali, şi pentru noi, fraierii care sperăm la o calmare şi o concentrare pe solutii macar ingenioase pentru apocalipticul 2010.

Boc este rezultatul necooperării PNL. Antonescu are o buna contributie in re-numirea lui Boc. N-aş da vina în totalitate pe liberali, dar n-am încotro. Dacă Tăriceanu, tipul care şi-a luat cele mai multe scatoalce de la Traian Băsescu, a vrut să intre cu PDL la guvernare, mă gîndesc că poate trebuia ascultat.

Pe cind aşa, avem o opoziţie î