Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borcea este diabolic: îi arde la bani

Publicat in Adevarul, joi 17 decembrie 2009 ·

Şeful „câinilor“ va micşora unilateral contractele cu 25%, folosindu-se de paragrafe din regulament.„Sărbători fericite“ va rămâne doar la nivel de urare pentru dinamovişti în această iarnă. Realitatea va fi tristă, iar buzunarele elevilor lui Ţălnar vor rămâne goale.

S-au terminat meciurile, la fel şi şansele „câinilor" de a păstra aceleaşi salarii. Practic, ce a început rău pentru dinamovişti se termină şi mai rău.

După ce că ratele contractuale le sunt virate şi cu întârzieri de două luni, acum roş-albii trebuie să suporte şi micşorarea salariului. Pentru unii dintre ei, din nou. Tamaş şi Zicu au mai trecut astă-vară prin aşa ceva şi pot evita problema doar transferându-se. Altă cale nu există.

Cristi Borcea nici măcar nu trebuie să-i întrebe pe jucători dacă sunt de acord cu bani mai puţini la contracte. De ce? Pentru că şeful lui Dinamo poate micşora unilateral salariile cu până la 25 la sută! Conform Regulamentului de Ordine Interioară, clubul îşi rezervă dreptul de a modifica „în jos" remuneraţiile, chiar până la un sfert din suma anuală, dacă fotbaliştii duc o viaţă extrasportivă agitată. Şi cum majoritatea „câinilor" au călcat „pe bec" de multe ori, Borcea deţine toate pârghiile.

Mai mult, elevii lui Ţălnar pot fi băgaţi şi la „neîndeplinire de obiectiv", pentru că nu au terminat turul pe podium şi nici nu au rămas în Liga Europa. Aflând ce urmează, unii dinamovişti au început deja să „mârâie", cum ar fi Marius Niculae.

„Ştim că sunt peste tot probleme cu criza, dar un contract trebuie respectat", a spus „Săgeată" la finalul meciului de la Atena, un semn clar că nu are de gând să accepte micşorarea contractului. De altfel, atacantul de 28 de ani e doar unul dintre cei care se pregătesc să părăsească „Ştefan cel Mare" în această pauză competiţională.

Cine poate pleca de la Dinamo

Jucător Destinaţie

Moţi Rusia @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 26 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut uşor în primele cinci luni, cu 0,2%, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 17 minute
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 0,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalita

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°