Gastronomia tradiţională este o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru mesele noastre de astăzi, când avem atât de multe opţiuni. Ne-o dovedesc două cărţi, apărute pe piaţă anul acesta: "D-ale gurii din bătrâni", lucrare scrisă de Octavian Stoica, tipărită la Editura Scripta, şi "Bucureşti, citadelă seculară a lăutarilor români (1550-1950)", scrisă de Viorel Cosma, apărută la Editura Speteanu.

"D-ale gurii din bătrâni"

Răsfoind paginile cărţii lui Octavian Stoica, pătrundem în atmosfera de altădată a mustăriilor, unde se putea auzi flaşneta care "cânta şi Traviata, şi Hai raci cu nădragi, înveselind trist un Bucureşti de carte poştală îngălbenită". Dar putem savura şi "o musaca de rădăcini întremătoare de ţelină", după o reţetă veche: "Se prăjesc în unt feliile rotunde de ţelină, iar alături, în altă tigaie, carnea tocată de junincă, amestecată cu puţină pâine muiată cu lapte, se căleşte în ceapă prăjită atât cât să se albească. Apoi încă o dată tocată, se frământă cu sare, cu bulion de roşii sau mai bine cu ardei graşi, puţin piper cenuşiu şi vin. Tocăturii acesteia, mai înainte de a se aşterne la fiert gospodăresc, i se mai pun câteva ouă crude, după care se tolăneşte într-o cratiţă pregătită cu unt şi cu pesmet, acoperind-o cu ţelină rânduri, rânduri. Peste musaca se toarnă un sos din ceapă prăjită, făină, grăsime, zeamă de oase şi roşii terciuite şi se înfundă într-un cuptor potolit, iar ca să capete un obraz şofraniu, când mai are doar un sfert de ceas şi-i isprăvită minunea, i se drege din ouă bătute cu smântână şi cu făină de grâu, un oghial". Scriitorul aminteşte că mai sunt musacale de dovlecei, de cartoafe, de castraveţi acri, de legume (morcovi, fasole verde, mazăre la fel, dar boabe, pătrunjel rădăcină, păstârnac). Că aşa erau musacalele la "Continental", concluzionează autorul.

Filonul literaturii

Despre cartea lu