Alături de alţi pasionaţi, tânăra în vârstă de 22 de ani, vrea să promoveze această artă japoneză şi la noi în ţară.
Adina Păun şi-a petrecut toată copilăria la Constanţa şi tot acolo a terminat şi prima facultate. În urmă cu câteva luni însă, a ales să se mute în Bucureşti pentru a urma cursurile altei universităţi.
„Am ales Capitala pentru că mi-am dorit să simt viaţa de student, să am propriile mele responsabilităţi. Acasă aveam toată libertatea din lume şi îi aveam pe părinţii mei alături. Acum vreau să învăţ singură multe lucruri“, spune tânăra.
După ce a terminat prima facultate, Adina şi-a dorit să devină învăţătoare. Nu a fost aşa, iar primul domeniu în care a lucrat a fost cel politic. „Nu mi-a plăcut deloc şi atunci am decis să nu fac asta toată viaţa“, îşi aminteşte ea.
Primul origami, o inimioară
Prima dată când s-a apucat de origami, a fost în urmă cu doi ani şi jumătate. „Eram în timpul unei sesiuni şi aveam foarte mult de învăţat. Vroiam să fac ceva care să mă relaxeze, dar totuşi să nu pierd contactul cu facultatea“, povesteşte Adina. Atunci a început să caute pe internet tot felul de activităţi şi a dat peste această artă japoneză, origami.
Prima dată, a împăturit din hârtie o inimioră. A fost atrasă din ce în ce mai mult şi a vrut să cunoască din ce în ce mai bine tehnica kusudam. „Anumite obiecte confecţionate din hârtie sunt considerate de japonezi talismane pe care le fac cadou oamenilor pentru noroc şi sănătate. Acestea au forme rotunde şi se pot agăţa“, spune Adina.
A fost atât de pasionată şi încântată de ceea ce vedea, încât în prima lună a făcut 30. Până în prezent a confecţionat atât de multe încât nici măcar nu este nevoie să se mai uite la mâini.
Origamiul pur, povesteşte Adina, este acela făcut dintr-o singură bucată de hârtie, însă de 30 de ani încoace tehnica s-a dezvolt