Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc, premierul lui Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 decembrie 2009 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat în această dimineaţă că a semnat decretul de numire a lui Emil Boc în funcţia de premier. Anunţul preşedintelui nu a constituit nicio surpriză, consultările de ieri de la Cotroceni neaducând nimic nou pe harta pe care partidele s-au poziţionat în ultima perioadă.

Fiecare tabără - noua majoritate din jurul PDL-UDMR şi opoziţia PSD-PNL - şi-a revendicat premierul şi s-a ales doar cu promisiunea lui Traian Băsescu de a anunţa un nume în cursul dimineţii de astăzi. Un nume pentru o echipă care să-i pună în practică şi promisiunile făcute în campanie şi care să se instaleze la Palatul Victoria până la Crăciun.

Calendarul lui Băsescu presupune desemnarea premierului astăzi, două zile pentru negocieri, depunerea cel târziu sâmbătă a listei de miniştri la parlament şi începerea audierilor luni, astfel încât, până la mijlocul săptămânii viitoare, Cabinetul să fie votat în parlament.

Calendarul coincide practic cu cel al PDL care şi-a programat pentru vineri Colegiul Director, în care să valideze lista miniştrilor şi protocolul de guvernare.

Planuri pentru un nou mandat

„Voi face ceea ce trebuie pentru a avea un guvern sigur, angajat să ducă la capăt şi angajamentele internaţionale, dar şi punerea în practică a angajamentelor făcute de mine în campanie, având PDL în spate. Nu mă voi putea justifica în 2014 spunând că, ştiţi, am fost generos la desemnarea premierului şi de asta n-am putut să-mi respect angajamentele. Mai ales că din atitudinile publice ale multor politicieni nu sunt semnale că ar putea fi vreun pateneriat între mine şi ei”, a sintetizat Traian Băsescu în timpul consultărilor cu democrat-liberalii, care, deşi nu excludeau varianta unui premier independent, erau optimişti că funcţia îi va reveni lui Emil Boc.

De altfel, Boc şi-a făcut în ul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 2 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 4 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 3 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum o ora
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 10 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

VIDEO Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană la Mar-a-Lago. Ce i-a transmis șefa SOS emisarului lui Ciolacu

HotNews acum 8 ore
Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a postat pe Facebook imagini de la un eveniment al republicanilor organizat la Mar-a-Lago, reședința președintelui american Donald Trump din Florida. Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană, trimis de Marcel Ciol

Vremea

București
acum

dum.

8°/20°
lun.

7°/17°
mar.

5°/17°
mie.

9°/20°
Iasi
acum

dum.

4°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/18°
mie.

10°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/18°
lun.

9°/19°
mar.

8°/14°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

dum.

5°/21°
lun.

11°/17°
mar.

10°/13°
mie.

10°/23°