Pentru ca hotelul de la Bâlea Lac să fie gata până în Ajunul Crăciunului, peste 50 de muncitori lucrează mai bine de 10 ore pe zi la ridicarea celor zece camere şi a restaurantului de gheaţă.Cazarea la minus 4 grade Celsius costă 99 de lei, pe zi. Anul acesta, tema Hotelului de Gheaţă este Think Cold – Gândire la Rece, iar camerele poartă numele unor filosofi.
Anul acesta, zăpada a venit anul acesta destul de târziu la Bâlea Lac, aşa că amenajarea Hotelului de Gheaţă, aflat la al patrulea sezon, a început şi ea cu întârziere. Zeci de meşteri dulgheri şi zidari din satele de la poalele Făgăraşilor muncesc zi-lumină cu apă, zăpadă şi gheaţă, ca să ridice hotelul până în Ajun de Crăciun, la 24 decembrie.
Se lucrează zi-lumină
Pe lângă condiţiile vitrege de la peste 2.000 de metri altitudine, ger şi vânt, meşterii nu au nici suficientă zăpadă în apropiere, pentru că la Bâlea a nins doar puţin peste o jumătate de metru.
„Este destul de greu pentru că, dacă în alte părţi a nins, sus nu avem foarte multă zăpadă, dar ne luptăm însă cu vântul. Din această cauză trebuie să cărăm zăpada de la o oarecare distanţă. Se lucrează însă de dimineaţă de la ora 8.00, până seara la 21.00", a declarat Leo Klingeis, dirigintele de şantier.
Fiecare dintre cei peste 50 de muncitori are o misiune dificilă. În timp ce unii taie gheaţa din lac şi o transportă la locul construcţiei, alţii o finisează, iar zidarii aşază blocurile de gheaţă unul peste altul. Pe post de mortar, ei folosesc zăpadă şi apă.
Zece camere şi meniu special
De săptămâna trecută, când a început construcţia, au fost ridicate deja două camere şi o parte din restaurant. Hotelul, proiectat de arhitectul sibian Vlad Mitea, va avea în final 10 camere, restaurant şi club, cu o esplanadă pe care vor fi statui de gheaţă. „Nu ştim încă ce statui vor fi, pentru că vrem să facem un concurs pentr