» La 20 de ani de la Revolutie, celebrul jurnalist BBC John Simpson s-a intors in Romania pentru a gasi raspunsuri la multele intrebari pe care si le-a pus, ca multi altii, ca martor ocular al evenimentelor din decembrie 1989. Romania este "o tara in care nimic nu este vreodata foarte clar, iar Revolutia nu face exceptie", constata el.
» Televiziunea BBC World Service va difuza incepand de sambata o editie a emisiunii Simpson’s World dedicata Romaniei, dar si celui mai proeminent personaj politic din decembrie 1989 incoace, Ion Iliescu. Romania libera publica in exclusivitate acest interviu. BBC WS poate fi urmarit si in Romania, in retelele de televiziune prin cablu.
John Simpson este editor in probleme internationale al BBC WS, iar in ultimii 30 de ani s-a aflat in mai toate zonele tensionate ale lumii, de la China comunista la Africa de Sud, Irak sau Afganistan. El s-a intors recent in Romania in special pentru a vorbi cu Ion Iliescu, "cel care a preluat puterea de la presedintele Ceausescu, in calitate de lider al Revolutiei", si a condus Romania 12 ani din cei 20 care au trecut de atunci.
John Simpson: Cum se explica ascensiunea rapida a lui Ion Iliescu in decembrie 1989?
Ion Iliescu: Eram cunoscut ca fiind cel pe care Ceausescu l-a expulzat de la conducerea partidului inca din 1971 si exista o anumita simpatie pentru mine in diferite cercuri. Erau oameni care lucrasera cu mine in anii studentiei, apoi in miscarea de tineret, apoi in alte puncte ale administratiei tarii in care am lucrat, in diferite judete in care am lucrat. Eram cunoscut in tara, iar acesta este primul aspect. Un alt aspect era ca aveam unele conexiuni cu anumiti oameni, chiar cu doi generali. Unul dintre ei era un fost ministru al Apararii, iar celalalt era seful Marelui Stat Major. Au fost niste discutii, dar fostul ministru al Apararii de care vorb