Într-o lume bîntuită nu atît de catastrofe ca atare, ci, mai degrabă, de isterii pe marginea lor, o lectură din Pascal Bruckner, cu a sa Tentaţia inocenţei, are efectul unui tranchilizant. Evident, nu unul pentru toţi pacienţii, ci, elitist, doar pentru cei ce judecă lucrurile ca însuşi parşivul eseist, cu subtilele lui sugestii melioriste. De rezumat capitolul citat în titlu, vag vulgar, nu?, şi asta cu dublă intenţie: de a radiografia, o dată cu jucăuşul cartezian Bruckner, situaţia generală în domeniu, apoi de a-i contrapune scene ce-i vin în amuzată completare. în al căror mecanism m-am implicat cu voie/ fără voie.

Aşadar.

Răspunzînd, indignaţi, clamatelor frustrări ale femeii de azi, pastorii, intelectualii, taţii de familie, profesorii zic în cor: adevăratul martir într-un cuplu este bărbatul, nu femeia. Distrugînd căsătoria, feministele îl împing pe bărbatul singur la disperare, la alcool, la sinucidere.

Catastrofă!

Feministele - continuă insinuantul eseist, în nota populistului american de extremă dreaptă Rush Limbaugh - aceste "femininaziste" formează o mişcare socialistă, anti-familială, care le încurajează pe femei să-şi părăsească soţii, să-şi omoare copiii, să practice vrăjitoria, să distrugă capitalismul şi să devină lesbiene.

Oroare!

Vinovate? Mamele celibatare, partizanii avortului liber, între care şi, culmea!, cardinalul O'Connor, care a propus ca în fiecare dioceză catolică din America să se ridice "un mormînt al copilului necunoscut", analog cu cel al... soldatului necunoscut.

Ce mai, perdanţii sînt bărbaţii: privaţi - prin intermediul maşinii judiciare - de copiii lor. Ei sînt vînaţi zi şi noapte de nişte creaturi narcisiste şi lacome, care îi prind în capcana căsătoriei, îşi cer cu violenţă dreptul la fericire şi la orgasm şi apoi îi părăsesc,