Unii zic cum ca ar fi cea mai populara leguma din lume. Altii afirma ca se numara printre cele mai nepopulare. Cert e ca morcovul continua sa aibe o viata cat se poate de palpitanta. Si nu de ieri, de azi…
Tot cautand materiale documentare pentru o carte de "mancaruri sanatoase", am dat peste mai multe titluri legate de aceasta brava leguma cu forma falica. Astfel, exista felurite istorii ale acestei vegetale impudice, dupa cum exista si "Carrots & Night Vision", de Karl S. Kruszelnicki, in care se analizeaza stiintific influenta consumului de carote pentru imbunatatirea performantelor vizuale ale pilotilor de vanatoare britanici in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Altminteri, morcovul are o lunga poveste istorica. De pilda, a imprumutat culoarea sa casei regale olandeze (Casa de Orania/House of Orange), devenind, cu secole in urma, un veritabil stindard vegetal al luptei batavilor pentru independenta. Iar soldatii ascunsi in Calul Troian se hraneau intens cu morcovi.
Originara din Afganistan, leguma a patruns in Europa prin Spania, adusa de invadatorii mauri, impreuna cu vinetele si spanacul, in secolul al XI-lea. Pe la 1086, e citata in cartea unui botanist arab din Sevilla. Cu toate acestea, era deja cunoscuta in Bizant: in anul 512, apare intr-o carte de botanica a lui Dioscoride. Iar… in anul 795, Carol cel Mare include morcovul pe lista de legume ce trebuiau cultivate in imperiul sau, evident, in primul rand pentru hrana militarilor. In Evul Mediu, medicii occidentali il prescriau ca remediu universal, recomamdandu-l pentru boli de plamani… dar si pentru muscaturi de caine. In1492, Columb il duce in Caraibe, ascensiunea universala fiind reluata.
Urmeaza, apoi, clasicizarea: in 1600 este citat de Shakespeare in "Visul unei nopti de vara", iar in 1602 in "Nevestele vesele din Windsor". Curand, in 1609: colonistii engl