Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţac s-a întors la Jilava

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 18 decembrie 2009 ·

Fostul general Mihai Chiţac a revenit în Penitenciarul Jilava pentru a ispăşi condamnarea de 15 ani de închisoare primită în Dosarul Revoluţiei de la Timişoara, condamnatul fiind eliberat în 18 septembrie, pe o perioadă de trei luni, din motive medicale. Sursa: Mediafax Fostul general Mihai Chiţac s-a prezentat la penitenciar, la ora 11.00, comisia de specialitate stabilind că acesta ar trebui să stea în Spitalul Penintenciar Jilava, din cauza stării de sănătate, a declarat, citat de Mediafax, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Johana Popescu.

După finalizarea formalităţilor, acesta va fi încarcerat în Spitalul Penitenciar.

Mihai Chiţac trebuie să continue să-şi ispăşească condamnarea de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, fostul general fiind eliberat în 18 septembrie, pe o perioadă de trei luni, pentru a se opera.

Avocatul înceacă o nouă suspendare a pedepsei

Fostul general Mihai Chiţac ar trebuie să se prezinte azi, până la ora 24.00, la Penitenciarul Jilava, unde a fost încarcerat în baza sentinţei de condamnare. Avocata lui Chiţac, Alice Drăghici, a declarat pentru evz.ro că în 18 decembrie clientul ei este nevoit să revină la penitenciar pentru reîncarcerare, potrivit deciziei Curţii Militare de Apel, prin care i s-a întrerupt pedeapsa pentru o perioadă de trei luni. Ea a spus că pe rolul Tribunalului Militar Teritorial a fost introdusă o nouă cerere de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani de închisoare, pe care Chiţac a primit-o în urma procesului privind revoluţia de la Timişoara. Această cerere se va judeca în 22 decembrie, dată la care Mihai Chiţac va fi adus cu escorta de la penitenciar, a mai spus avocata. Medicii legişti nu au un alt raport de expertiză în cazul lui Mihai Chiţac, singurele concluzii fiind cele trimise de INML "Mina Minovi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 10 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°