Poliţiştii timişoreni au destructurat o reţea de prostituţie care obliga tinere să se prostitueze şi câştiga între 800 şi 1.000 de euro în fiecare zi. Poliţiştii spun că în perioada 2007-2009 reţeaua a recrutat mai multe tinere, printre care şi minore, în vederea practicării prostituţiei, atât în municipiul Timişoara, cât şi în străinătate.
„Tinerele exploatate de membrii grupării întreţineau relaţii sexuale în diferite imobile şi hoteluri din Timişoara, precum şi activităţi sexuale de videochat, transmise pe Internet pe diferite site-uri pornografice”, a spus Marinela Apostolache, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Activitatea grupului infracţional a fost coordonată de Emilia Simina, de 47 de ani, care stabilea contactele tinerelor cu clienţii, tarifele practicate pentru întreţinerea de relaţii sexuale şi recrutarea unor noi tinere.
În activitatea sa aceasta era sprijinită îndeaproape de către Daniel Sicora, 33 de ani, şi Florin Cristian Besoiu, de 22 de ani. „Primul fiind taximetrist care asigura transportul tinerelor la locaţiile unde acestea practicau prostituţia, iar celălalt se ocupa de partea tehnică a site-ului prin care se difuzau imaginile şi transmisiile on-line pornografice, prin aceştia doi realizându-se totodată legătura cu ceilalţi membri ai grupării”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.
„S-a stabilit că într-o singură zi membrii grupării puteau obţine sume între 800 -1000 euro, atât din activităţile sexuale prestate de către tinere, cât şi din încasările rezultate din vizionarea videochat-ului”, a spus Mircea Andreş, procurorul şef DIICOT Timiş.
La data de 16.12.2009, poliţiştii din cadrul BCCO Timişoara şi Serviciul de Intervenţie Rapidă din cadrul I.P.J. Timiş au demarat descinderi simultane la locuinţele principalilor suspecţi, cu această ocazie fiind ridicate în vederea indisponibilizării mai