Am multe de povestit despre cum au reactionat, de-a lungul anilor, diversi scriitori (de ordinul sutelor) dupa ce am scris nefavorabil despre vreo carte de-a lor. Cezar Ivanescu mi-a aruncat o tigara aprinsa in fata (nu m-a nimerit! ), Corneliu Vadim Tudor m-a trecut pe o lista a tradatorilor de tara pe care a publicat-o pe prima pagina a revistei "România Mare", Ionel Bandrabur m-a prevenit ca am sa mor de o boala cumplita, Octavian Paler m-a lasat cu mana intinsa, la o receptie, si mi-a intors spatele, Florenta Albu m-a acuzat ca din cauza mea mea i s-a agravat o mai veche afectiune cardiaca (ceea ce m-a facut odios in rândul miloaselor mele colege), Grid Modorcea a scris ca pot fi cumparat cu o sticla de whisky (ce bine ar fi, pentru autorii lipsiti de valoare ca el, sa fie asa! ), Liviu Ioan Stoiciu mi-a facut, intr-un pamflet, un portret de personaj josnic (dupa ce decenii la rând m-a ridicat in slavi in dedicatii lingusitoare) si asa mai departe.
As putea face o carte din toate aceste intâmplari, dar n-am s-o fac, de ce sa eternizez figurile schimonosite de furie ale unor scriitori (dintre care unii, Cezar Ivanescu, de exemplu, merita, pentru ce e mai bun in scrierile lor, admirati)? Mai bine povestesc reactia plina de umor pe care a avut-o Pavel Susara, fermecatorul Pavel Susara, cunoscut cronicar de arta plastica, dar si poet, la cronica negativa pe care am scris-o despre una din cartile lui de versuri.
In acea cronica, publicata in "România literara", am afirmat transant (poate prea transant) ca Pavel Susara nu are vocatie pentru poezie si am dat exemple de versuri ale lui neinspirate. A doua zi dupa aparitie, Pavel Susara a venit la redactie bandajat, ca un soldat american intors din Vietnam. Avea capul infasurat intr-o fâsie de tifon, fata acoperita partial de un plasture, o mâna pusa in ghips etc. Cine il vedea se speria si il intreba
