În decembrie, oameni din toate colţurile lumii intră în competiţie
Ce ne mai place să ne întrecem atunci când vine vorba de doborât recorduri, fie că ne sărutăm ore în şir, că gătim cel mai lung cârnat din lume sau cea mai mare colivă. Pentru că tot suntem la capitolul Sărbători, am zis să facem o trecere în revistă a celor mai interesante recorduri de Crăciun semnalate în The Guinness Book of Records.
Cea mai scumpă felicitare de Crăciun a fost vândută la o licitaţie organizată în 2001, în Devizes, Wiltshire, UK. Urările de bine adresate de Sir Henry Cole din Bath bunicii sale, prin anul 1843, au fost cumpărate cu 40.000 de dolari.
În fiecare an, în preajma Crăciunului, localnicii din Gavle, Suedia, construiesc o capră din paie, pentru că aşa e tradiţia prin partea locului. Cea mai mare capră a avut 13 metri înălţime, 7 metri lungime şi 3 tone. Vorbim despre bietul animal la trecut, pentru că an de an sfârşeşte mistuit de flăcări.
Cel mai mare cadou din lume nu a fost întrecut până acum şi nici nu se va întâmpla curând acest lucru. Şi asta pentru că este vorba despre darul cu o înălţime de 46,5 metri şi greu de vreo 225 de tone făcut de francezi americanilor în anul 1866: Statuia Libertăţii.
Cum ar fi să te trezeşti într-o frumoasă seară de decembrie că la uşă răsună "O, ce veste minunată" din pieptul a 7.514 colindători? S-a întâmplat, însă nu în România, ci în Carolina de Sud, la 3 decembrie 2004. Se aude că panamezii vor încerca anul acesta să fie mai cu moţ şi să-i depăşească.
Pe listă se află la loc de cinste un record al bucureştenilor, stabilit în 2008, sub atenta supraveghere a primarului Sorin Oprescu. 3.939 de persoane îmbrăcate în Moş Crăciun au ieşit în stradă pentru a împărţi cadouri (foto). Astfel au reuşit să-i şi întreacă pe taiwanezi, care au strâns în anul 2003 numai 3.618 Moşi