Bursa de la Bucuresti a revenit pe scadere, prima din aceasta saptamana, cea mai mare corectie fiind consemnata de societatile financiare, grupate sub indicele BET-FI, care au pierdut peste 2,4% fata de referinta. Indicele BET, al celor mai lichide zece companii din piata, a pierdut 2,1%, in timp ce sectorul energetic a inregistrat o pierdere de putin peste 2%.
Lichiditatea pietei s-a ridicat la aproape 3,5 mil. euro, volumul de tranzactionare depasind 26,3 milioane de actiuni, cele mai tranzactionate titluri fiind cele ale Rompetrol Rafinare (RRC).
"Intr-adevar, la nivel de lichiditate piata s-a inscris pe un trend descendent in ultimele doua luni, dar nu cred ca este cazul sa tragem concluzii negative. Per ansamblu, 2009 a fost un an foarte bun pentru Bursa locala, cu aprecieri care au depasit orice asteptari. Din martie si pana in noiembrie Bursa a tot urcat. Anul viitor cred ca vom vedea o evolutie mai slaba, dar pozitiva", a declarat Razvan Pasol, directorul executiv al societatii de intermediere Intercapital Invest.
In sectorul financiar, titlurile SIF Muntenia (SIF4) au consemnat cea mai mare corectie de 2,7% fata de cotatia de miercuri. In top au urmat corectiile SIF Moldova (SIF2) si SIF Banat-Crisana (SIF1), de 2,5% fiecare, SIF Oltenia (SIF5), de 2,3% si respectiv SIF Transilvania (SIF3), cu 2,1% mai putin fata de referinta. In sectorul bancar, titlurile BRD s-au depreciat cu 3,6%, pana la nivelul de 13,4 lei/actiune. Pe titlurile Bancii Transilvania s-a diminuat interesul din ultimele doua saptamani, cotatia actiunilor bancare coborand cu 1,3%, la pretul de 2,37 lei/actiune.
"Cred ca vom vedea aceeasi evolutie si in sedintele care au mai ramas din acest an, in principal din cauza incertitudinilor politice interne care nu s-au diminuat cu noua desemnare de premier. Asteptarile investitorilor s-au mutat pentru anul viitor, cand este