Presedintele sectiei civile a Inaltei Curti de Justitie si Casatie, Florin Costiniu, este cercetat pentru ca ar fi primit bani de la omul de afaceri Costel Casuneanu pentru a-l ajuta sa obtina o solutie favorabila intr-un proces. Magistratul este cercetat in acelasi dosar in care este implicat si senatorul PSD Catalin Voicu, acuzat ca ar fi apelat la mai multi inalti magistrati pentru a influenta decizii civile si penale in favoarea unor oameni de afaceri. Potrivit unor surse neoficiale, alaturi de judecatorul Costiniu mai sunt suspectati de DNA ca l-ar fi ajutat pe Voicu si Gabriela Barsan, magistrat la Sectia de Contencios Administrativ a Inaltei Curti de Justitie, si procurorul Dan Chiujdea de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Costel Casuneanu ar fi apelat la Voicu deoarece firma sa, PA&CO International, avea pe rolul instantei doua litigii cu Compania Nationala de Drumuri pentru lucrari de reparatii si intretinere, in valoare totala de peste 200 de milioane de euro. Un alt om de afaceri care ar fi cerut ajutorul senatorului PSD este Marius Locic. Acesta ar fi fost acuzat de inselaciune de reprezentantii unei firme de leasing de autoturisme de lux. Se pare ca Locic ar fi obtinut inchiderea dosarului dupa ce senatorul Voicu ar fi intervenit la un procuror si la seful Politiei Capitalei, Mihai Calinescu.
Unul dintre suspecti este judecatorul Florin Costiniu, sotul Vioricai Costiniu – presedintele de onoare al Asociatiei Magistratilor din Romania. Costiniu este seful Sectiei Civile de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Alti magistrati suspectati sunt Gabriela Barsan, de la Sectia Contencios Administrativ, si procurorul Dan Chiujdea, de la Consiliul Superior al Magistraturii, sustin surse neoficiale.
DNA a confirmat ieri doar numele judecatorului Florin Costiniu, impotriva caruia s-a inceput urmarirea penala inca de pe da