N-am mai citit de mult un roman cu stafii. Nici nu stiu când am mai citit asa ceva, sau cum se chema. Nici macar de filme nu-mi mai amintesc. Au fost - cu siguranta au fost - intr-un alt timp, un timp al lui Wilkie Collins (evident, când citesti titlul Femeia in negru automat te gândesti la Femeia in alb si te astepti sa fie ceva tot pe-acolo), un timp mai romantic, cu niste romane mai asezate, evident inaintea perioadei "tehnice", a perioadei dominate inca de la primele pagini citite de William Gibson si de tot ce-a mai urmat in istoria lecturilor mele.
Femeia in negru, de Susan Hill (Editura Leda, 2009, colectia Thriller, traducere de Andrei Oprea) asta este: un roman cu stafii, dintr-o Anglie victoriana.
Susan Hill, romanciera, autoare de piese de teatru, proprietara unei edituri (Long Barn Books) si conducatoarea unei reviste literare (Books and Company), s-a nascut la Scarborough, Anglia, la 5 februarie 1942. A studiat literatura engleza (studii absolvite in 1963 la King's College in Londra), a publicat primul roman in 1961, a devenit membra a Societatii Regale de Literatura in 1972. A câstigat Premiul Somerset Maugham pentru I'm the King of the Castle (1970), Premiul Whitbread pentru roman cu The Bird of Night (1972) si Premiul John Llewellyn Rhys pentru culegerea de povestiri The Albatross (1971). A mai scris carti pentru copii, piese pentru radio si, recent, o serie de romane politiste. Adaptarea pentru scena a romanului Femeia in negru (publicat in 1983) inca se joaca pe scenele londoneze din West End.
Romanul, cum ziceam, este unul cu stafii. Clasic. Nimic din scriitura nu vrea sa sparga tiparele, nu vrea sa se plieze gusturilor publicului conetmporan, sa-i faca reverente sau sa-l socheze (in ce masura publicul anilor '80 ai secolului trecut - iata! - ne mai este contemporan; desi, intrucât unii dintre noi traiam - si chiar citeam! - pe
