În luna decembrie a anului 1993 a luat fiinţă la Cluj-Napoca a doua bancă privată din oraş, Banca Transilvania. Instituţia a fost înfiinţată de o serie de oameni de afaceri locali, iar capitalul social a fost de două miliarde de lei, dintre care 79% era român, iar restul străin.
Membrii fondatori ai BT l-au numit în funcţia de preşedinte pe Iosif Pop. În timp, banca a devenit unul dintre cele mai importante branduri clujene.
Iosif Pop a părăsit Banca Transilvania în anul 2001, după ce Adunarea Generală a Acţionarilor a decis să încredinţeze banca lui Robet Rekkers, actualul preşedinte. În 2002, Pop a fost acuzat de fals, uz de fals, înşelăciune bancară, folosirea creditelor în alte scopuri decât cel declarat, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, pe motiv că ar fi acordat credite neperformante în valoare de 19 miliarde de lei.
El a fost arestat la Bacău, dar a fost eliberat după două luni, şi acuzaţiile au fost retrase. Ulterior, Pop a dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi a cerut despăgubiri de 15 milioane de euro.
CAMPANIE: Ce am făcut în ultimii 20 de ani?