Am ajuns la Teatrul Naţional cu o oră întârziere, îngheţată bocnă şi cu fulgi de zăpadă în păr. Era exact prima zi de ninsoare, când să circuli în Bucureşti putea fi sinonim cu o "excursie în Iad".

Aveam întâlnire cu Ilinca Tomoroveanu, Ion Caramitru şi, după cum am aflat ulterior, cu Mircea Albulescu.

Să spun ce emoţii m-au încercat, cum mi s-au înmuiat picioarele şi cum încercam să-mi stăpânesc tremurul vocii...?

Mă temeam că vor fi altfel, că nu voi putea "ajunge" la ei, însă Ilinca Tomoroveanu m-a primit cu zâmbetul pe buze, caldă şi pozitivă.

Mircea Albulescu privea pe fereastră când am intrat. M-am gândit că e mai înalt decât îmi păruse pe scenă, iar când s-a întors şi mi-a zâmbit, tot ce îmi repetam în minte era să nu leşin.

Dar ei m-au făcut să mă simt confortabil în lumea lor, care dintotdeauna mi s-a părut cea mai frumoasă şi mai curată dintre toate.

De îndată ce a sosit şi Ion Caramitru, ne-am aşezat în jurul reportofonului, pus în mijlocul încăperii, pe o măsuţă improvizată de domnul Albulescu (adică un coş de gunoi întors), şi i-am rugat să-mi spună câte ceva despre evenimentele nefericite care s-au petrecut în ultimele zile şi acuzaţiile ce au fost aruncate prin ziarele de scandal şi în direct la tv.

Ion Caramitru

Eu nu pot să declar decât ceea ce îmi permite poziţia mea de director general al Teatrului Naţional, şi anume că teatrul merge foarte bine, suntem de doi ani încoace într-o perioadă de graţie, în mare, numărul de spectatori şi de bilete vândute a crescut în proporţie de 160%-180%, sălile sunt pline, am pus înapoi matinee care nu se mai făceau de mult, sunt cozi la bilete şi, din păcate, din pricina mai multor factori, nu putem programa spectacolele cu mai mult de trei săptămâni în avans, ca să putem vinde şi online, cum ni se cere.

Trupa joacă, aproape toţi actorii sun