"Am intrat în literatură, trăiesc în ea şi voi ieşi din ea cînd mi-o veni sorocul".
Scriitorul sârb Milorad Pavic a plecat la cele veşnice în plină forţă creatoare, deşi se pare că inima sa n-a mai putut îndura tumultul înfruntărilor scriitorului cu sine, pînda cu sine, cum spunea el, în a fura cît mai mult din viaţă, ca să dăruiască literaturii.
Titlurile cărţilor sale par a fi predestinate a desemna capodopere: Dicţionar khazar, Peisaj pictat în ceai, Partea lăuntrică a vîntului, Ultima iubire la }arigrad, Mantia de stele ş.a. în sensul acesta declaraţia sa: "Eu nu am biografie, eu am bibliografie" trebuie înţeleasă drept un refuz al succesului, care, "fie te scoate din minţi, fie îl renegi".
Parafrazînd un celebru dicton, s-ar putea spune că viaţa lui Milorad Pavic a stat sub semnul "Nimic fără Literatură". Deşi nu s-a derobat de îndatoririle familiale şi universitare, pe care le-a împlinit cu dăruire şi abnegaţie, Milorad Pavic mărturisea undeva că a resimţit frumuseţea vieţii doar în momentele în care-şi aparţinea sieşi dimpreună cu literatura. "Atunci cînd Tu eşti cel care eşti. Cînd presimţi acea tămăduire după moarte, despre care a scris Bruno Schultz".
Ca student la Litere, îşi va canaliza vocaţia literară către studierea literaturii sârbe vechi, spre traduceri literare, ori către studierea folclorului literar. Căci în anii '50 ai secolului trecut şi Iugoslavia a cunoscut un scurt puseu de realism socialist, cînd s-a încercat un soi de dezinfectare ideologică a limbii, prin escamotarea tradiţiei în sensul eludării patrimoniului sârb religios. Ca apoi, în anii '60, în Iugoslavia să izbucnească acel miracol al culturii şi literaturii. în 1961 Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat scriitorului Ivo Andric, însoţit la Stockholm de tînărul redactor-radio Milorad Pavic. Peste cîţiva ani
