Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Devianţa şcolară şi rădăcinile ei familiale

Publicat in Viata Medicala, vineri 18 decembrie 2009 ·

Viaţa din primii ani de acasă – dincolo de moştenirea genetică şi mediul social – are influenţă decisivă asupra adaptării ulterioare a copilului la şcoală. Specialiştii au observat că fenomene precum dezaprobarea şcolară şi devianţa şcolară par să fi căpătat amploare în ultimii ani. Ştiinţific vorbind, dezaprobarea şcolară are rădăcini adânci în familie şi este reflectată în fenomenele de inadaptare şcolară şi imaturitate şcolară, strâns legate de socializarea primară. (...) Aceste concepte, în pofida rezonanţei lor scolastice, vorbesc, în fapt, despre un conflict cât se poate de real dintre societate şi sistemul de învăţământ, despre firavele legături dintre ele. Se poate spune că nivelul de maturitate şcolară (concordanţa din punct de vedere intelectual şi emoţional între nivelul de dezvoltare a copilului şi cerinţele specifice primului an de şcolarizare) are impact asupra adaptării, în sensul că imaturitatea şcolară determină adesea inadaptarea şcolară.

Ina Publicitate daptarea şcolară este un fenomen pe care unii autori îl găsesc pur şi simplu în relaţie de sinonimie cu devianţa şcolară. Acest fapt ne determină să gândim prevenţia devianţei din perspectiva ameliorării socializării primare. De altfel, se ştie că încetinirea ritmului de dezvoltare psihică a copilului este întreţinută mai ales de cauze familiale, între care lipsa de îngrijire şi aceea de stimulare intelectuală sunt dintre cele mai importante.

Astfel pusă în această ecuaţie, problema adaptării la şcoală trece din spaţiul Şcolii, unde opinia generală tinde s-o situeze, în spaţiul Familiei, unde îi este locul. Interacţiunile pozitive părinţi–copii sunt condiţii esenţiale în realizarea unei bune adaptări şcolare. „Socializarea primară – spune Elisabeta Stănciulescu în «Sociologia educaţiei familiale» (Ed. „Polirom“, 1997) – este deosebit de importantă pentru individ, întrucât ea aşa

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 14 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°