Pao-Dinamo 3-0, un scor inexact
Pentru cele ce urmează, trebuie mai întîi de toate să depun un jurămînt - a, nu pe Biblie, e de ajuns pe pixul meu - că nu sînt dinamovist. Nici stelist. Ţin cu Progresul Finanţe-Bănci, deci cu nimeni. În consecinţă, susţin şi ca un caragialian care se teme de exageraţiuni că ceea ce s-a numit miercuri noapte “O seară catastrofală pentru Dinamo”, acel meci de la Atena în care dinamoviştii, aici, în Gazetă, nu au luat o notă mai mare de 6, a fost cea mai bună prestaţie a lor din ultimii ani. În orice caz, cel mai bun meci al lor din Europa League 2009. Şi nu numai al lor, ci al oricărei alte echipe româneşti aflate în această competiţie a sărăntocilor pe care desigur, anul viitor, visează s-o cîştige alde Juve, Liverpool, Doneţkul, Werder şi alţi “nefericiţi”. Giovani Becali - despre care se poate spune orice, numai că nu se pricepe la fotbal - a declarat că Dinamo, în repriza a doua, a avut 40 de minute de fotbal occidental. Fiindcă nu vreau să exagerez, zic doar atît: dacă Dinamo ar juca în campionat cum a făcut-o la Atena - în spiritul şi cu vîna de acolo, în ritmul, ambiţia şi încordarea cerute de un adversar deloc galactic, dar nici galant, precum şi de un teren de care grecii nu se ruşinau cum ne-am fi autopamfletat noi - dacă Dinamo ar juca “pe intern” nu 34 de etape, ci 33, ca acolo, ar lua titlul. Şi, atenţie, nu discut de ghinion… (nici de impresarii străini din tribună).
A existat un singur “ghinion”. Mare şi între ghilimele. Prostia lui Dolha, la 0-0, după un final de repriză al nostru. Un ghinion pe măsura unor noroace care le-au dat curajul să atace cum nici una din europenele noastre nu a cutezat. Un “ghinion” care nu a rupt meciul, ci le-a dat forţa pentru zeci de minute viguroase, cu un Tamaş trăznet, cu un Adrian Cristea foarte bun şi cu ceilalţi care numai de nota 4 nu erau. A decis, desigur, clasa. Cla
