Bulevardele din sectorul 4 al Capitalei vor fi închise pe rând, începând cu ora 12:00, pentru ca utilajele de deszăpezire să poată interveni pe ambele sensuri, acţiunea urmând să dureze în jur de 15 minute, potrivit Comitetului de Urgenţă al sectorului, au declarat pentru NewsIn surse din primărie.
Astfel, primul bulevard care va fi blocat pentru curăţare este Dimitrie Cantemir, acţiunea continuând cu Bulevardul Tineretului, Calea Văcăreşti, Bulevardul Şerban Vodă şi Şoseaua Olteniţei.
Joi, ANM a emis o atenţionare de ninsori şi intensificări ale vântului pentru vineri, între orele 04:00-23:00, care ar urma să afecteze judeţele Vaslui, Vrancea, Galaţi, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Teleorman, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea, precum şi municipiul Bucureşti.