Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„România devenise o uriaşă închisoare“

Publicat in Adevarul, vineri 18 decembrie 2009 ·

Poetul Cassian Maria Spiridon urma să le vorbească oamenilor, pe 14 decembrie 1989, despre genocidul cultural. Mitingul a fost însă împiedicat de forţele de opresiune concentrate în Piaţa Unirii, despre care ieşeanul spune că au arătat cât de fragil era la acel moment sistemul comunist.

Cassian Maria Spiridon spune că momentul 14 decembrie 1989, când mii de oameni erau aşteptaţi la mitingul din Piaţa Unirii, este piatra de temelie a Revoluţiei de acum 20 de ani. „Data de 14 decembrie 1989 la Iaşi este recunoscută pe plan naţional ca ziua în care a început Revoluţia. Am anunţat cât mai mulţi oameni, chiar şi din afara oraşului, pentru ca şi restul ţării să ştie ce se întâmplă la Iaşi. Eu trebuia să le vorbesc despre genocidul cultural“, îşi aminteşte Cassian Maria Spiridon.

„Aveau ordin să tragă în toate direcţiile“

Totodată, spune ieşeanul, manifestul împărţit prin care oamenii erau chemaţi să lupte pentru a scăpa de greutăţile traiului de atunci este considerat la Institutul Revoluţiei Române primul document al Revoluţiei din ’89.

Când a plecat de acasă spre Piaţa Unirii, Cassian Maria Spiridon nu a spus soţiei şi copiilor niciun cuvânt. „Mi-am asumat riscul pentru că România devenise o uriaşă închisoare. Nu am spus nimic familiei de planurile noastre. Mă gândeam că astfel o să-i protejez în cazul în care s-ar întâmpla ceva“, povesteşte ieşeanul.

Deşi aflase că Vasile Vicol, unul dintre ieşenii care au pus la cale protestul, fusese arestat chiar în dimineaţa zilei de 14 decembrie, Cassian Maria Spiridon a mers prin oraş împreună cu alţi revoluţionari pentru ca oamenii să ştie că nu au renunţat la plan. „Ulterior, m-am întâlnit cu o persoană care mi-a spus că mă văzuse în piaţă. Era un miliţian tânăr. Mi-a spus că primiseseră ordin ca, în cazul unui protest, să tragă în toate direcţiile pentru ca mai apoi să se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 31 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 4 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°