Un nou sens giratoriu se construieşte la intersecţia dintre bulevardul Unirii cu strada Hortensiei din Baia Mare, care va fi gata până de Sărbători. Acesta este al 17-lea din municipiu, iar pentru anul viitor, edilii locali mai au în plan construirea altor două asemenea sensuri.
Lucrările care au început în urmă cu câteva zile, prevăd şi modificări ale trotuarelor, acestea urmând să se finalizeze, potrivit estimării muncitorilor, abia anul viitor. „Am început de câteva zile lucrarea la acest sens giratoriu. Lucrările înaintează greu datorită condiţiilor meteo nefavorabile. Nu ştiu cand vom termina lucrările, nu este vorba doar de sensul giratoriu, ci şi de terminarea trotuarelor. Sensul giratoriu va fi terminat înainte de sărbători”, a declarat unul dintre muncitorii implicaţi în lucrare. „Construcţia noului sens giratoriu face parte din proiectul de reabilitare a Bulevardului Unirii, proiect care a cuprins mai multe lucrări”, a motivat Vasile Barbul, directoprul Direcţiei de Servicii din cadrul primăriei Baia Mare, întârzierea lucrărilor.
Nu se cunoaşte valoarea investiţiei
„Nu as putea sa va zic acum valoarea acestui sens giratoriu. Ceea ce pot să spun este că valoarea totală a proiectului de reabilitare al bulevardului Unirii este în jurul sumei de 6.500.000 de lei. Lucrările de pe bulevardul Unirii vor fi finalizate anul viitor. Chiar dacă va ninge, lucrările nu vor fi sistate în totalitate, efectuându-se până în Ajunul Crăciunului”, a declarat Vasile Barbul.