Una dintre figurile cunoscute ale poeziei mehedinţene, Mădălina a publicat „Monografia Cerneţiului“, o carte începută, în timpul vieţii, de bunicul său.

A început să scrie versuri încă din copilărie. A trecut prin etape, prin trăiri diferite sau prin surse de inspiraţie distincte, dar a ştiut mereu să-şi pună pe foaie sentimentele. „Când aveam 9 ani, am avut un concurs la şcoală, pentru care trebuia să scriem poezii patriotice. Bineînţeles că poezia pe care am făcut-o eu nu avea nicio legătură cu acest subiect, pentru că nici nu prea ştiam ce înseamnă cuvântul. Mi-aduc aminte că am numit-o simplu «Poezie» şi învăţătoarea a apreciat-o. Asta a fost prima mea poezie“, îşi aminteşte poeta.

A urmat prietenia cu editoarea Nina Ceranu, care s-a transformat în colaborare. „Am scris mereu, inclusiv la liceu. Niciodată însă nu am avut curajul să le arăt cuiva. Până la urmă, editorul şi lectorul meu de carte, pe atunci doar cunoştinţă, Nina Ceranu, a insistat să i le arăt şi m-am hotărât să îi urmez sfatul. Eram studentă în Timişoara şi mi-a fost atât de teamă încât după ce i-am dat poeziile, am plecat în Severin şi i-am zis să mă sune doar dacă sunt bune de publicat, altfel să nu mă contacteze. A ieşit bine şi Ninei Ceranu i-au plăcut foarte mult“, ne spune Mădălina Olteanu.

Cu gândul la Făt-Frumos

Prima carte a poetei a apărut în 2001, „Pasărea Phoenix“, volum pe care îl consideră o încercare, un pas spre dezvoltarea ulterioară.

Despre sursele de inspiraţie, scriitoarea vorbeşte amintind că s-au mai schimbat pe parcursul timpului. „Sigur că în liceu aveam un iubit imaginar, Făt-Frumos călare pe un cal alb, pe care îl aşteptam şi nu venea. De asemenea, la acea vreme, când ploua scriam cel mai bine, dar fără să fac poezie tristă. Mai târziu, am început să scriu când e vreme frumoasă, dar poezii mai triste, melancolice“, pov