Printre randuri, dar destul de clar, Traian Basescu a incercat sa explice ca a fost nevoit sa-l desemneze premier pe Emil Boc pentru ca partidele nu au depasit mentalitatea de campanie si nu au vrut sa se inteleaga, iar tara si banii de la FMI nu au timp de tatonari, induplecari, negocieri post cu post si litera cu litera. Pana la un punct, argumentele sale stau in picioare.
Solutia ideala ar fi fost un independent de calibru mare, o specie insa rara si greu de convins. Se pare, de exemplu, ca nici Lucian Croitoru si nici Mugur Isarescu nu au mai vrut sa se bage. In aceste conditii, un premier PD-L putea fi, intr-adevar, solutia cea mai rapida si fezabila a momentului. Argumentele se opresc insa la numele alesului.
Un premier PD-L era o varianta de inteles, dar nu Emil Boc. Oare de ce nu a fost renominalizat, de exemplu, Liviu Negoita, un politician cu o vigoare, imagine si, probabil, competenta incomparabil mai bune?
Emil Boc este un om onest, poate cel mai onest dintre premierii de pana acum ai Romaniei. Iar fidelitatea lui fata de Traian Basescu, intr-o tara in care politicienii tradeaza fara sa clipeasca, poate fi privita ca o calitate. Dar aceste doua calitati nu-l recomanda petru sefia Guvernului dupa un mandat marcat de atat de multe esecuri.
Desigur, multe dintre esecuri au fost provocate de PSD. Dar cele cinci ordonante de guvern neconstitutionale, caracterizate chiar de Traian Basescu drept "lipsa de profesionalism", ii sunt imputabile profesorului de drept constitutional Emil Boc. Performanta foarte slaba a tripletei economice a PD-L, Pogea-Videanu-Berceanu, ii este, si ea imputabila.
Dupa cum onestitatea sa paleste in fata acuzatiilor care planeaza asupra a cel putin doi dintre ministrii PD-L: Elena Udrea, in carti din nou, si Monica Iacob Ridzi, urnita dupa presiuni infernale din fostul Cabinet,
