Le explic că prin dans venerez entitatea divină a dansului si imi cinstesc darul picioarelor, le explic ce simt atunci când am bani in buzunar şi atunci când nu am. Par a mă inţelege când le zic că sărăcia mi s-a transmis genetic şi ca până la mine a ajuns in chip de boală. De aceea, simt o nevoie organică să cheltuiesc bani, pentru bucuria pe care o resimt atunci când in schimbul lor obţin ceva: o haină, o carte, un loc pentru un suc intr-o cafenea sau dreptul la a visa - atunci când imi iau bilet la Paris sau Veneţia. Simt că merg mai uşor, că păşesc mai bine atunci când am bani şi mă bucur de ei. Şi apoi, banii mi-au răscumpărat, oarecum, viaţa. Pentru că am avut bani, mi-am plătit tratamente, mi-am putut permite masaje. Si am o indatorire sfântă faţă de ei. Să-i inmulţesc, să-i cheltuiesc şi să mă bucur de ei.

Oglinda de lângă pat este martora acestui proces. Ea confirmă că nu sunt nebună.

Imi continui declaraţiile privind iubirea mea fără de capăt pentru bărbaţi.

Le zic că in iubirea mea fără măsură pentru bărbaţi există o raţiune divină. Am un temperament foarte pasional nu pentru că aş fi o femeie uşoară, ci pentru că Dumnezeu m-a inzestrat cu o foarte mare putere de a iubi. Poate că aveam nevoie să o am in mine, să o port şi să o impart, pentru că moştenisem genetic o foarte mare incăpătinare, rigiditate şi o raţionalitate desacralizantă. Astfel că, pentru a le balansa, pe cât de grele, dureroase şi multe erau acestea, pe atat de multă iubire era nevoie ca să mă menţin in echilibru.

Si Dumnezeu m-a inzestrat cu darul iubirii, pentru a le (contra)balansa.

Am iubit devotat de fiecare dată şi se crede că poţi iubi doar o singură dată, iar dacă iubeşti mai mult, este «curvie».

Nu a fost nici una la fel ca prima iubire, e adevărat… Si totuşi am iubit de multe ori şi de fiecare dată a fost ca niciodată şi eram absolut convinsă că