Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazare „la negru“ în sezonul alb

Publicat in Adevarul, vineri 18 decembrie 2009 · ·

Turiştii care nu au bani pentru pensiunile de la munte pot închiria apartamente de la particulari, care sunt mai ieftine.Preţul pentru cazarea la particulari este, de cele mai multe ori, negociabil. În perioada Sărbătorilor de iarnă se găsesc însă de închiriat şi apartamente de lux.

Cei care vor să-şi petreacă Sărbătorile la munte îşi pot face rezervări direct pe Internet, unde sunt mii de anunţuri pentru închirierea de apartamente sau garsoniere în regim hotelier. Pentru a-şi vinde cât mai bine marfa, particularii braşoveni negociază totul, de la preţ până la numărul de persoane care pot ocupa locuinţa.

„Mai am două garsoniere foarte frumoase, în centru. Eu voiam să închiriez, pentru patru nopţi, cu 275 de euro. Dacă vreţi pentru şase, să zicem 300 de euro. Dacă mă gândesc mai bine, ca să iasă o sumă rotundă, e mai bine să facem preţul în lei: 250 pe noapte şi toată lumea e mulţumită", a spus Mariana Grigore, una dintre proprietarele de apartamente de închiriat.

Mai ieftin decât la hotel

Locuinţele închiriate „la negru" sunt descrise în anunţurile postate pe internet prin fotografii atrăgătoare. Turiştii nu au însă nicio garanţie că vor găsi exact aceleaşi condiţii prezentate online.

„Eu vă garantez că o să vă placă şi o să mai veniţi şi în alţi ani. E mai bine decât la hotel", a adăugat Mariana Grigore. Nu tot ce se închiriază la Braşov în perioada Sărbătorilor este la negru. Există şi agenţii care pun la dispoziţie apartamente şi oferă facturi când încasează banii. Preţurile variază între 70 şi 100 de lei, de persoană, pe noapte, în funcţie de durata sejurului şi de perioada aleasă.

Reduceri de sărbători

„Avem reduceri pentru cei care vor mai mult de trei nopţi de cazare. În perioada Sărbătorilor, asigurăm şi transportul de la gară sau aeroport", şi-a prezentat oferta Claudiu Constantin, reprezentantul unei agenţii care se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 44 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 15 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida Armata – oficial american

HotNews acum 25 minute
Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucraine

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 40 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°