Augusta Lazarov este decisă să continue misiunea regretatului ei soţ, aceea de a produce divertisment de cea mai bună calitate. Frumoasa moştenitoare nu exclude nici o viitoare apariţie pe marele ecran.
EVZ TV: Alături de domnul Lazarov, ai fost în postura de producător de emisiuni TV. Obişnuiaţi să urmăriţi împreună emisiuni la TV?
Augusta Lazarov: În fiecare zi. Fie vizionam împreună formate noi de emisiuni, fie făceam analiza emisiunilor produse de noi sau, pur şi simplu, vizionam programul posturilor româneşti, spaniole, italiene sau franţuzeşti. Iar partidele de fotbal spaniol, italian sau englezesc erau pasiunea lui Valeriu.
Care a fost cel mai valoros sfat pe care ţi l-a oferit fostul tău soţ?
Să am încredere în destin şi să lupt pentru visele mele.
Care a fost cel mai original cadou pe care l-ai primit de la soţul tău?
Iubirea lui.
Unde îţi vei petrece Sărbătorile?
Sper că lângă părinţii mei, fratele meu şi minunata lui familie.
Unde e limita dintre divertismentul de bună calitate şi cel de proastă calitate?
Limita este impusă de politica managerială şi editorială a fiecărui post de televiziune. Dar publicul este cel care poate desfiinţa această limită la orice apăsare pe tastele telecomenzii.
Ce părere ai despre producţiile din categoria „senzaţional”?
De multe ori, acest „senzaţional” a fost ataşat unui fapt comun, dându-i-se importanţa unui balon imens de săpun care s-a spart cu atât mai repede cu cât bazele „senzaţionalului” erau total false.
Ce-i lipseşte showbizului autohton?
Dorinţa de a da o şansă reală producţiilor de calitate, cu conţinut consistent, de a promova personalităţi adevărate, pe criterii de profesionalism.
Cum îţi explici faptul că formate de succes în Spania, cum e „Los Hombres de Paco” - a