Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renault rămâne în Marele Circ apelând la ajutorul unui nou partener

Publicat in Curierul, vineri 18 decembrie 2009 ·

Constructorul francez de automobile Renault a anunţat într-un comunicat remis Curierului Naţional că, în pofida condiţiilor de criză, rămâne în Formula 1. Francezii s-au gândit să scape de o parte din povara financiară luându-şi un partener. Este vorba de societatea luxemburgheză Genii Capital, care va prelua o parte din acţiunile echipei cu sediul la Enstone (Marea Britanie).

"Renault a decis să-şi respecte angajamentele în Formula 1, având susţinerea unui nou partener strategic, Genii Capital, o societate din Luxemburg specializată în noi tehnologii, gestionarea imaginii şi sportul automobilistic. Renault va transfera către Genii Capital o mare parte din Renault F1 Team şi cei doi parteneri vor asigura împreună managementul echipei", se mai arată în comunicat.

Potrivit acestuia, tranzacţia va fi finalizată la debutul anului 2010, însă oficialii francezi nu au precizat ce proporţie din echipă va deţine Genii Capital.

În 2010, echipa îşi va păstra numele, identitatea şi caracteristicile esenţiale, în timp ce uzina de la Viry-Châtillon va continua să producă motoare atât pentru Renault F1 Team, cât şi pentru Red Bull Racing, care şi-a prelungit contractul pentru achiziţionarea propulsoarelor, precizează sursa citată.

Constructorul francez de automobile Renault a anunţat într-un comunicat remis Curierului Naţional că, în pofida condiţiilor de criză, rămâne în Formula 1. Francezii s-au gândit să scape de o parte din povara financiară luându-şi un partener. Este vorba de societatea luxemburgheză Genii Capital, care va prelua o parte din acţiunile echipei cu sediul la Enstone (Marea Britanie).

"Renault a decis să-şi respecte angajamentele în Formula 1, având susţinerea unui nou partener strategic, Genii Capital, o societate din Luxemburg specializată în noi tehnologii, gestionarea imaginii şi sportul automobilistic. Renault va transfera

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum o ora
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 2 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum o ora
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum 12 minute
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Amplă acţiune de anihilare a unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini avariate periculoase aduse din SUA în Europa/ Zece suspecţi arestaţi şi 18 audiaţi/ Prejudiciu de peste 31 de milioane euro/ Aproape 20 de ţări implicate, inclusiv România

News.ro acum 45 minute
Europol a sprijinit o ampă acţiune condusă de Parchetul European (EPPO) la Berlin (Germania) şi Vilnius (Lituania), pentru anihilarea unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini grav avariate, periculoase, aduse din SUA în state ale Uniunii

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 5 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Reacția Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, după moartea a doi medici rezidenți și a unui brancardier: „Speculațiile nu se confirmă și sunt neîntemeiate”

Libertatea acum 23 minute
După ce doi medici rezidenți și un brancardier au murit, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, Daniel Timofte, a transmis joi, 17 aprilie, că decesele acestora nu au legătură cu suprasolicitarea.

Directorul executiv al DSVSA Tulcea a fost arestat preventiv pentru luare de mită/ El ar fi cerut 50.000 de euro reprezentantului unei societăţi comerciale, sumă din care ar fi primit mai mult de jumătate

News.ro acum 3 ore
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită. Potrivit procurorilor anticorupţie, el ar fi cerut 50.000 de euro reprezent

Vremea

București
acum

23°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

12°/27°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°