Viaţa cea bună este rodul Sfântului Duh şi este alcătuită din iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, milostivire, credinţă, blândeţe, înfrânare. Aşa scrie în cărţile sfinte, dar oare cine îşi mai poate rândui astăzi viaţa în aşa fel încât să rămână un bun creştin, cu dragoste de Dumnezeu şi de oameni? Şi totuşi, printre noi mai sunt oameni care tânjesc după bucurie şi pace, care dovedesc, în relaţiile umane, bunătate, milostivire, blândeţe, înfrânare… Le foloseşte lor şi ne foloseşte tuturor. Şi ne zideşte. Şi fiindcă vorbeam de pace şi iubire, anul acesta, mai mult ca oricând, Sărbătoarea Naşterii Domnului pare a fi aşteptată ca un reazim de iubire; ca o speranţă. Atât în plan spiritual, cât şi cultural. De departe, cu alai îngeresc. Cel puţin, aşa se vede în Bucureştiul mult încercat de conflicte politice şi de prăbuşiri financiare şi economice. S-ar părea, la prima vedere, că organizatorii evenimentelor dedicate Naşterii lui Iisus au ridicat, simultan, un zid între ce este murdar şi bolnăvicios în realitatea românească şi ce a mai rămas neatins de duhurile necurate ale orgoliului, setei de mărire şi jaf de care sunt stăpâniţi mulţi indivizi ce se cred "mânuitorii" destinelor noastre. În fond, aducând România în dezastru, ei şi-au dobândit eticheta de chinuitori ai vieţilor noastre. Dar să-i lăsăm să se trezească, prin vrerea lor, din visul urât care îi stăpâneşte. Fiindcă, deocamdată, românii şi-au găsit refugiul în răbdare; în chemarea lui Dumnezeu, singurul care poate să le mai ofere un dram de alinare. Ce nu au înţeles sau ce au ignorat conducătorii destinelor României, se vede cu ochiul liber. Şi e bine să afle acest lucru chiar în preajma unei mari sărbători.
"Cel ce face binele, acela va fi copleşit de sus cu milele cereşti, dar nu pe măsura faptei sale bune, că a împlinit ceea ce era dator să facă, ci pe măsura nemăsuratei bunătăţi a
