Si nu ma opresc aici. Daca Udrea accepta, cu acent pe accepta (pentru cei care inteleg), sa faca parte din noul Guvern, promit sa nu il mai critic niciodata pe Vanghelie, ba chiar am sa scormonesc dupa dovezi pentru a-l considera cel mai bun orator, iar pentru Vadim voi lupta sa demonstrez ca a fost cel mai disedent dintre romani.
As putea sa continui, dar las placerea de a redescoperi valorile nationale pierdute si cazute in uitare voua. Daca totusi va trebui sa o vad macar si pentru inca un an pe Udrea din nou pe masa Guvernului Boc IV, promit sa ma lupt si pentru reabilitarea publica a doamnei Ridzi. In acelasi timp, in plan personal, imi voi dedica timpul cautarii flacarii violete care atinge apoteoza joia. Pentru asta sunt deja pregatit sa port in fiecare zi linistitoarea culoare.
Pana la urma ce avem cu Udrea, ce are toata lumea cu Udrea? De ce a ajuns aceasta femeie sa dezbine atat de mult? De ce unii o urasc atat de mult, atat de visceral, incat aproape si-au pierdut si argumentele impotriva ei? Sunt sigur ca ele nici nu mai conteaza, din moment ce tot ce se putea spune in materie de critica a fost epuizat, iar rezultatul e asta. Nu doar ca s-a spus tot, nu faptul ca au obosit pana si cei mai aprigi detractori, dar pana si imaginatia da semne ca a secatuit in cazul fostului ministru al Turismului.
Ne-am obisnuit cu Udrea peste tot, in toate pozitiile, stim ca totul are o explicatie, ea este perfecta, noi niste frustrati, iar vremurile sunt prea mici pentru destinul ei. Cred acum ca marea blonda a trecut dincolo de criticile obisnuite. Este prima doamna care transcende conditia obisnuita a politicianului roman. Nimic nu o mai atinge, nimic nu ii mai poate sta in cale. Acum a ramas intelepciunea sa sa decida pana unde alege sa mearga.
Mai cred si ca singurii care nu o inteleg pe Udrea sunt jurnalistii. In rest, daca astazi, pe valurile
