De numele lui Ion Creangă se leagă debutul lui N. Iorga în critica literară, în anul 1890, imediat după absolvirea Facultăţii de Litere a Universităţii din Iaşi, parcursă de precocele savant, cum se ştie, în timp record: între 27 septembrie 1888, data înscrierii, şi 19 decembrie 1889, momentul susţinerii licenţei. Succesul acesta răsunător, care a uimit realmente lumea intelectuală din capitala Moldovei, avea să fie umbrit de moartea fabulosului povestitor, la înmormântarea căruia a ţinut să fie prezent şi tânărul de douăzeci de ani. La puţin timp după aceea, N. Iorga îşi începe lunga şi prodigioasa carieră în ale scrisului, propunându-şi să atragă atenţia asupra sa, prin cel puţin două atitudini cu tentă polemică: întâi, abordarea zonelor plutind în incertitudine ale literaturii vremii, în care se simţea nevoia unor reaşezări, a unor sistematizări, după severa revizuire junimistă, temperată între timp, iar Creangă reprezenta un asemenea subiect suspendat, amânat, ţinut în rezervă, poate şi pentru că opera sa, risipită în paginile "Convorbirilor literare", nu fusese adunată într-o carte; apoi, susţinerea unor opinii sensibil diferite faţă de cele curente, prin deschiderea largă a ferestrelor comparative către literatura europeană, în preajma căreia literatura noastră la acel moment părea complexată, nedesluşită, lipsită de pregnanţa unor orientări clare.

Spre o "critică ştiinţifică"

Deşi simţise generozitatea junimiştilor A. D. Xenopol şi Şt. Vârgolici, pe tot traseul studenţiei sale rapide, Iorga porneşte la drum cu convingerea că va deveni vizibil doar dacă va lua distanţă faţă de acţiunea critică a lui Maiorescu, devenită fapt istoric. Astfel, în chiar primul articol apărut în jurnalul "Lupta" (al junimistului Gheorghe Panu), el se apleacă asupra piesei Năpasta de I. L. Caragiale, văzută ca "un studiu psihologic superior", "pr