Parcurg un aeroport - Tel Aviv, Ben Gurion - nemăsurat de mare, în care tot mergând pe parcă nesfârşite culoare şi benzi rulante nu-i întrezăresc capătul. Când mă întâmpină la ieşire soţul meu, venit mai demult, şi prieteni din lumea dansului de aici - Cora Benador, fiica scriitorului Ury Benador, primă balerină şi parteneră, cu ani în urmă, a lui Ioan Tugearu pe scena Operei din Bucureşti, cu soţul ei Ghiuri şi Nadya Timofeeva, balerină, maestră de balet şi directoare la Jerusalem City Ballet - şi le împărtăşesc celor din urmă impresia creată de urieşenia aeroportului, imi spun că toată lumea se miră - "La o ţară atât de mică, un aeroport atât de mare!" Faptul se datorează numărului foarte mare de turişti. Mă voi convinge, în timp, mai ales la Ierusalim, de această realitate. Cora mă întreabă dacă realizez unde sunt? Nu, totul a fost prea neaşteptat. Nu pare verosimil că suntem în Ţara Sfântă. Un dar pe care l-am primit, fără să fi îndăznit să îl cerem. Deci, un dar cu atât mai mare.

*

Nadya Timofeeva ne duce cu maşina de la Tel Aviv la Ierusalim şi pe drum încerc să mă familiarizez cu peisajul locului, cu totul aparte, extrem de pietros, vegetaţia făcându-şi parcă loc cu dificultate printre pietre mai mari sau mai mici, o vegetaţie exotică: palmieri, pini, măslini, leandri şi nişte tufişuri cu flori mărunte mov, pe care le voi reîntâlni pe multe ziduri din Ierusalim şi voi afla că se numesc Bughenvilia.

*

Ierusalimul ni se face cunoscut de departe, ca o largă panoramă, cocoţat pe coaste stâncoase, cu casele unele peste altele şi construit, la prima vedere, parcă numai din piatră. Impresia nu se va schimba după ce vom intra în oraş, toate zidurile având aceeaşi culoare ocru pal a pietrei, ceea ce dă o primă mare unitate de stil întregului oraş. Şi curând ne convingem că faţadele sunt chiar din piatră cioplită