Cel mic a crescut, a devenit adolescent. Vrea să fie independent şi refuză să-ţi mai dea socoteală pentru tot ceea ce face. Ar fi bine să începi să-l laşi să aibă mai multă libertate, spun specialiştii.
Cu doar un an, doi în urmă, aveai impresia că ai cel mai cuminte copil, care nu îţi iese din cuvânt şi este foarte ataşat de tine. Acum are cu totul şi cu totul alte preocupări, în care nu vă include pe voi, părinţii, şi se simte jignit chiar şi atunci când pur şi simplu vrei să-i oferi un sfat. Îţi spune întruna că are nevoie de spaţiu propriu, îţi încalcă regulile şi parcă îţi încearcă nervii încontinuu. Ce este de făcut?
Respectă-i spaţiul intim
Probabil că pe uşă au apărut deja semne de genul „Nu intraţi!" sau „Bateţi la uşă de trei ori înainte de a intra!". Asta înseamnă că adolescentul are nevoie de un spaţiu numai al său, în care să se poată simţi lipsit de griji şi liber să facă ceea ce vrea. Acesta nu este un semn că se izolează sau că se ascunde de tine.
Înseamnă doar că devine conştient de schimbările petrecute cu el, că are nevoie de timp şi de spaţiu în care să fie singur şi să reflecteze la problemele care i se par acum praguri de netrecut. Trebuie să îl asiguri că nu îl deranjezi şi că îi respecţi intimitatea, întocmai cum procedează şi el cu tine.
Arată-te disponibil să asculţi şi să ajuţi
Adolescenţa este o perioadă de tranziţie între copilăria frumoasă şi fără griji şi maturitatea deplină. În această perioadă, copilul tău are cea mai mare nevoie de ajutorul tău, de timpul şi de implicarea ta, pentru a se dezvolta armonios.
Discuţiile amicale cu copilul îl fac să ţi se destăinuie mult mai uşor.
Ghidează-l cu subtilitate
Dacă nu este de acord cu lucrurile pe care i le ceri, încearcă să-i expui punctele tale de vedere cu mai multă subtilitate. Cel mai indicat ar fi să îl faci să realizeze că are totuş