Programul distractiv se cheamă „Vacanţa mare“. Mugur Mihăescu şi ai săi sunt din ce în ce mai crispaţi, din ce în ce mai ne-inspiraţi, din ce în ce mai chinuiţi şi mai chinuitori – ca interpreţi. Secvenţele sunt cu atât mai jalnice cu cât grupul părea, la începuturile sale, unul promiţător. Singurul lui noroc: faptul că postul are patroni turci, care, probabil, nu ştiu româneşte. Dacă ar şti, n-ar râde, ci s-ar înfuria auzind glumele şi glumiţele derizorii ale actualei „Vacanţe“, care nu mai e nici vacanţă şi nici mare pentru că e cotropită de publicitate, iar comicul e de grădiniţă – grupa mică. (...)

Dânsa, Vacanţa, ar vrea, de pildă, să se râdă în hohote la stâlciri de cuvinte de genul: administrarea intravenoasă e „intraveninoasă“. Sau în dialog: „– Cum mai scluptează X…? – Nu scluptează, piftează. Io plătesc un pictor să-mi facă autoportretul“.

Şi acţiunea curge cu limbajul şi atitudinile pe acelaşi calapod cultural, fără cea mai mică frână etică sau profesională: „Popii şi-au făcut la Paris o hărăbaie de vilă cu două turnuleţe, de i se zice Nôtre Dame“. Sau bat rău în plictiseală: într-o secvenţă la azilul de bătrâni, un azilant îl jefuieşte pe veşnicul biet poliţist neghiob, interpretat de acelaşi Mugur Mihăescu. Îi ia cu uşurinţă haina, banii, ceasul, dar nu vrea să-i ia şi jobul, pentru că preferă să rămână „chinuit dar respectat“. Nu trece mult şi secretarul de emisie crede, probabil, că s-a acumulat destul umor şi destulă relaxare, ca să poată interveni o sâcâitoare „publicitate“. Imediat însă, surpriză: hodoronc-tronc, dintr-un puzzle albăstriu se refac cele 12 stele aurii, care se aşază ordonat pe seninul intens al drapelului Uniunii Europene şi – stupoare! – aflăm că sălcia emisiune de divertisment se intitulează (de ce oare?) „Studioul integrării“. Cine se integrează? Unde? Iată-l, veşnicul cal de bătaie al umoriştilo Publicitate r căz