Sfântul şi cultul sfinţilor
de Anton Caragea, Editura Herald
„Filosofii şi oratorii au căzut în uitare; poporul nici măcar nu cunoaşte numele împăraţilor şi ale generalilor lor; dar toată lumea ştie numele martirilor mai bine decât pe cele ale prietenilor“, spunea episcopul de Cyr, Teodoret. Cuvintele acestea ne prezintă o situaţie care nu s‑a schimbat din secolul al V-lea, când el scria. Numele şi personalitatea sfinţilor sunt o permanenţă şi astăzi, bisericile le poartă numele, icoanele şi statuile lor stau la loc de cinste în biserici, calendarul cuprinde sărbători legate de viaţa, moartea sau minunile sfinţilor. Cultul sfinţilor este atât de înrădăcinat în religia creştină încât cu greu ne‑o putem imagina fără aceste prezenţe familiare. Cine sunt însă aceste personaje stranii, care reuşesc să scape de condiţia umană, care capătă drepturi şi puteri neobişnuite, care primesc dreptul de intercesiune şi care după o viaţă neobişnuită, de mărturie pentru Hristos, devin un punct de întâlnire între Cer şi Pământ? Acestea sunt marile întrebări la care lucrarea de faţă încearcă să găsească răspuns: cine sunt sfinţii, ce înseamnă cultul sfinţilor, care este istoria lor? Cartea „Sfântul şi cultul sfinţilor“ este cea mai de seamă apariţie editorială în România ultimilor 20 de ani, umplând un gol important în literatura religioasă română. Lucrarea este, totodată, o apariţie semnificativă şi în literatura creştină mondială. Literatura dedicată Cultului Sfinţilor nu a existat în cercetarea istorică românească până la acest moment, iar lucrarea oferă şi o analiză actuală necesară şi în cercetarea occidentală, ultimele lucrări dedicate acestui subiect fiind publicate în secolul al XIX-lea şi necesitând, după 100 de ani, o actualizare în lumina celor mai noi descoperiri ştiinţifice.
Nu este de mirare că lucrarea a fost deja salutată în Biserica Ortodoxă şi în
