Avatar rulează de azi pe toate marile ecrane din lume. Regizorul american James Cameron a reuşit să creeze o inedită poveste de dragoste între un pământean şi o locuitoare a unei planete numite Pandora. Bugetul pentru acest film a depăşit 500 de milioane de dolari, ceea ce-l face cea mai scumpă peliculă din istorie.
Despre Avatar, majoritatea criticilor de film spun că e cea mai bună creaţie a regizorului James Cameron.
Jake Sully (interpretat de Sam Worthingon) e un veteran de război paralizat, care ajunge, alături de alţi pământeni, pe o planetă numită Pandora, de unde e extrasă o substanţă deosebită, care rezolvă problema energetică a umanităţii. Aici e creat programul Avatar, prin care oamenii, datorită inteligenţei, controlează corpuri hibride rezultate dintr- o încrucişare a pământenilor cu extratereştrii. Veteranul de război ajunge în cele din urmă să decidă soarta lumii.
Biletele costă în jur de 20 de lei
La IMAX Cotroceni, cea mai performantă sală de cinema din ţară, biletele s-au vândut în primele zile de la anunţarea premierei.
“Pentru spectacolele din prima săptămână, sala IMAX e rezervată aproape în întregime, până pe 23 decembrie inclusiv, iar cererea e foarte mare şi pentru spectacolele următoare”, ne-a spus Corina Gonteanu, director de comunicare la Cinema City. Biletele costă între 17 şi 24 de lei.
Cele mai costisitoare pelicule
Locul 1 - “Avatar” (2009) - 500 milioane $.
Locul 2 - “Transformers - Răzbunarea celor învinşi” (2009) - 300 milioane $
Locul 3 - “Spider Man 3” (2007) - 258 milioane $
Locul 4 - “Harry Potter şi prinţul semipur” (2009) - 250 milioane $
Locul 5 - “Piraţii din Caraibe: Blestemul perlei negre” (2007) - 225 milioane $. (O.C. Pică)