O întâlnire cu Manina Bogdan este întotdeauna o experienţă pe cât de deosebită, pe atât de interesantă. Pianista transmite mereu un mesaj sincer şi profund.
Cu alura marilor artiste pe care scena arădeană le-a dat în decursul timpului, pianista vede Filarmonica din Arad mai mult ca o simplă casă în care a crescut şi şi-a finisat talentul. „De când exist, trăiesc în această instituţie. Pot spune chiar că mă simt mai acasă decât în propriul cămin, mai ales că părinţii m-au dus încă de mică la concertele Filarmonicii”, mărturiseşte Manina Bogdan.
Pianistul, un singuratic şi un pesimist
Pentru că pasiunea pentru muzică a fost ereditară, fiecare concert la care Manina a asistat încă din copilărie a reprezentat o adevărată sărbătoare. „Participam şi la două concerte săptămânal, indiferent că era vorba de acelaşi spectacol. Tatăl meu era flautist, dar o făcea din pasiune. Nu şi-a propus niciodată să devină o meserie pentru dânsul. Cu toate acestea, şi-ar fi dorit ca eu să urmez drumul viorii, dar nu a fost să fie”, povesteşte pianista.
Deşi imaginea pianistului este cea a unui singuratic, care nu comunică decât atunci când e pe scenă, Manina Bogdan demonstrează contrariul. Pentru că atunci când atinge prima clapă totul din jurul ei dispare, rămânând doar muzica, fiecare concert este unic tocmai prin prisma faptului că experienţa de viaţă şi de scenă merită să-i fie cunoscute.
Primul turneu mare la care pianista a participat alături de orchestra Filarmonicii din Arad, în Italia, la Roma, i-a deschis acesteia noi orizonturi către muzica de cameră. „Asta mi-am dorit să fac de când mă ştiu. Ţin minte că, după un concert cu marele maestru Valentin Gheorghiu, am fost întrebată ce vreau să urmez. Atunci am realizat că pianul este menirea mea”, povesteşte Manina.
Pasiunea cere sacrificii
Deşi în ceea ce-i priveşte pe marii
