Are 63 de ani şi, dacă regimul comunist nu ar fi picat în decembrie 1989, acum ar fi fost de mult condamnat la moarte pentru că a interzis să se tragă în demonstranţii din Timişoara, indiferent de ordinele primite de la centru.

În adolescenţă, Constantin Mălăescu locuia pe strada Torcători din Ploieşti unde funcţiona şi o unitate militară. Paradoxal, atunci se gândea cu groază la faptul că va fi nevoit să urmeze serviciul militar obligatoriu. “Îi vedeam la 5.30 dimineaţa pe angajaţii unităţii cum veneau la muncă, erau îmbrăcaţi în uniformă, făceau exerciţii obositoare şi, pur şi simplu, nici nu vroiam să mă gândesc că trebuie să fac armata. Evident, lucrurile s-au schimbat mult între timp pentru că am îndrăgit meseria, ba chiar am dus-o, cred eu, la un nivel înalt”, povesteşte generalul Mălăescu.

A urmat ca un copil normal, o şcoală şi un liceu civil în Ploieşti. Destinul i s-a schimbat după ce s-a înscris la şcoala superioară de ofiţeri de la Braşov. A absolvit apoi, pe rând, Universitatea Politehnică din Bucureşti, de unde a ieşit cu specializarea de inginer în electronică şi telecomunicaţii şi Academia de Înalte Studii Militare. De fapt, perfecţionismul şi profesionalismul au fost constante ale vieţii sale. Ca dovadă, stăpâneşte la perfecţie trei limbi străine, calculatorul şi este un împătimit al internetului, la cei 63 de ani ai săi.

În octombrie 2008, după ce a urmat toate treptele carierei militare, a fost decorat general de brigadă în rezervă, cu o stea, devenind astfel singurul general ploieştean get-beget. Ceilalţi generali prahoveni fie nu sunt născuţi aici, fie sunt stabiliţi în Bucureşti sau în diferite oraşe din ţară.

Episodul Timişoara

Un moment important al carierei militare a generalului Mălăescu îl reprezintă episodul Timişoara, oraş în care a activat între 1982-1998, ca şef de stat major al Brigăzii Radiotehnice. Aco