In timpul razboiului, ca orice copil, nu intelegeam de ce zilele pareau cenusii, iar fetele oamenilor erau mereu triste.
Tata era pe front, asa ca eu il cunosteam doar din fotografii. Cand zaream pe drum un militar, ii spuneam mamei: "Uite! Vine tata!". Primeam mereu acelasi raspuns: "Puiule, acela nu-i tata. Blestematul de razboi se va termina si Dumnezeu o sa-l aduca acasa sanatos si pe parintele tau".
Intr-o zi, o vecina ne-a dat cativa pesti pentru mancare. Cand mama i-a spalat de mal, doi au inceput sa se zbata. Atunci i-a pus intr-un borcan mare cu apa. Vazandu-i ce frumos inotau si cum straluceau, m-am gandit ca sunt fermecati. Atunci mi-a venit in minte ca-mi vor indeplini trei dorinte, ca si fratele lor de aur. Stateam cu orele in fata borcanului, vorbind cu pestii si rugandu-i sa-l aduca mai repede pe tata acasa, sa primesc un animal care sa-mi fie partener de joaca si sa ajung printesa.
Mama ma intreba ce tot le spun pestilor, iar eu taceam chitic. Dorintele nu mi-ar fi fost indeplinite daca imi divulgam visele. Dupa putin timp a sosit o epistola de pe front, in care scria ca tata vine acasa. Atunci m-am convins ca pestii sunt vrajiti si-mi vor indeplini si restul dorintelor. Dar cand m-am dus sa le multumesc, n-am mai gasit borcanul. O teama nebuna mi s-a cuibarit in suflet, ca au murit, si-am alergat plangand la mama. Ea m-a luat in brate si mi i-a aratat intr-o caldare. Apoi, cu blandete mi-a zis: "Acesti pesti, fiindca stau ca intr-o inchisoare, vor muri de dorul libertatii. Trebuie, prin urmare, sa-i eliberam". Oricat de rau imi parea sa nu-i mai vad, nu le doream pieirea, si-am fost de acord sa le dam drumul. Ne-am dus si i-am eliberat in apa, vazandu-i cum dispar vioi in adancul raului.
Eram iar singura si ma gandeam daca-mi vor fi indeplinite si restul dorintelor. Intr-o dimineata, a sosit la noi o matusa, ducand un cosul
