Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simply the best

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 19 decembrie 2009 ·

Supershow aseară pentru învingătorii din Ancheta GSP: Chivu, Petrescu, Brandan şi Drăgulescu la momentul răsplatei. Clasamentele desfăşurate şi cum s-a votat, în Gazeta de luni

Povestea continuă de 43 de ani. Cea mai veche anchetă sportivă din România i-a dezvăluit aseară, într-o atmosferă de gală, pe cei mai buni dintre cei buni. Iar scena evenimentului s-a aflat la teatrul "Excelsior" din Capitală, unde învingătorii şi-au trăit momentul răsplatei după un an de muncă şi sacrificii.

"Am avut şi şansă"

Zîmbete, relaxare, ţinute festive şi toată lumea cu gîndul la vacanţa de iarnă.

Inclusiv Dan Petrescu, antrenorul anului, ispravă repetată după 2008: “Nu e uşor să cîştigi acest trofeu de două ori la rînd. Trebuie să ai şansa de a lucra cu jucători buni, cu un staff şi cu conducători pricepuţi”. A dedicat succesul mamei sale: “Se roagă mereu pentru mine!”.

Dedicaţia lui Chivu

Dan Petrescu a ridicat şi premiul celui mai bun stranier, Pablo Brandan: "Chiar dacă l-am votat pe locul trei, sînt sigur că merită acest trofeu".

Desemnat fotbalistul anului, Cristi Chivu a avut şi el o dedicaţie: "Pentru fiica mea, în vîrstă de zece luni. În toată această perioadă, a fost fiinţa care mi-a umplut trupul de bucurie şi sufletul de energie".

Premii pentru Mircea Lucescu şi Coco Popescu

În cadrul galei "Superlativele GSP" au existat şi două distincţii oferite în afara sistemului de voting. Young GSP a premiat-o pe tînăra alpinistă Crina Popescu pentru expediţiile sale pe cele mai înalte vîrfuri ale lumii. Iar trofeul de Excelenţă s-a îndreptat către tehnicianul lui Şahtior, Mircea Lucescu, cîştigător în 2009 al Cupei UEFA. Motivaţie: pentru întreaga carieră.

"Sînt şase ani de cînd antrenez şi n-am reuşit încă să mă schimb ca manifestare pe marginea terenului, deşi mi-am propus de fiecar

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 28 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 34 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 54 minute
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 21 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 23 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 31 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°