Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coada de păun, în decorul de sărbătoare

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 19 decembrie 2009 ·

Crăciunul ne oferă nopţile magice în care obscurul şi întunericul greu se pierd în feeria decorurilor specifice perioadei. Se face loc tainei, ne absoarbe misterul. Iar bucuria se strecoară în suflete şi în case prin cele mai subtile şi mai pline de vrajă semnale ale lumii, lumina şi culoarea de pe toate paletele.

Spectacolul globuleţelor de toate nuanţele şi mărimile, pâlpâirea delicată a lumânărilor, spiralele misterioase de beteală, explozia steluţelor, toate învăluie casa în spiritul Sărbătorilor. Crăciunul devine, ştiut sau neştiut, iniţiere în lumină, dar şi sărbătorirea ei. Devine în egală măsură lecţie şi spectacol. Spectacolul va fi bucuria din sufletele noastre. Dar lecţia de pregătire a lui devine şi misiunea membrilor familiei. Lumină, strălucire, alb, roşu, auriu şi argintiu sunt elementele consacrate pentru decorurile de Crăciun. Există însă şi variaţiunile de la tema clasică. Ele sunt multiple şi la îndemâna tuturor.

TEMA SIMBOLICĂ

Ca sursă de inspiraţie inedită pentru decorarea locuinţei, anul acesta vă propunem să descoperiţi fascinantul spectacol de lumină şi culoare al păsării măiestre care ne încântă cu orice ocazie privirea, păunul. Compoziţia coloristică atât de fascinantă a penajului acestei păsări a fost preluată ca temă inspiraţională în amenajările de Sărbători din acest sezon. Astfel, în universul Crăciunului, printre toate celelalte trenduri care ne sunt prezentate de revistele de specialitate, de reclamele luminoase sau de broşurile magazinelor de profil, se numără şi aşa-numitul trend "Coada de păun". Elementele specifice lui (culoare, formă sau chiar pene de păun) pot fi întâlnite printre crengile de brad, în culoarea paharelor, a vazelor, a pernelor sau a obiectelor decorative, în imprimeurile de pe farfurii sau şerveţele. Şi dacă încercăm să descifrăm mesajul ochiului verde-albăstrui din penajul cozii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 9 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 13 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 12 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°