Erau primii ani de dupa razboi, era iarna, iar eu si buna mea prietena, Monica, veneam vesele de la scoala, alunecand prin zapada proaspat asternuta, batandu-ne, printre hohote de ras, cu bulgari albi.

Amandoua am crescut in aceeasi casa mare, cu apartamente inchiriate, aveam aceeasi varsta, amandoua eleve in clasa a III-a, impartind aceeasi banca, imbracate bineinteles la fel, cum sta bine la doua prietene: cu caciulite rosii impletite din lana, cu pantaloni lungi si caldurosi bleumarin, amandoua cu codite si cu ghiozdanele in spate. In drumul spre casa, ne opream invariabil in fata vitrinei unei pravalii, pe firmamentul careia scria "Delicatese la Frau Hilde". Cu nasurile lipite de cristalul vitrinei ne uitam cu ochi pofticiosi la farfuriile cu mici sandviciuri cu unt si icre de Manciuria, feliutele de ficat de gasca impanat cu usturoi si castraveciori murati, salata de peste cu ceapa in mici boluri de sticla, dar peste toate trona o farfurie cu picior, plina ochi cu gogosi mari, pufoase, pudrate din belsug cu zahar vanilat, cu un mot dulce in varf, de gem de caise. Vrajite, ne uitam la muntele de gogosi aburinde, artistic aranjate pe servetele de hartie cu margini plisate. Nu ne interesau diversele bunatati, ci doar gogosile infoiate si ornate cu gem delicios. Cautam prin buzunare si adunam maruntis, bani agonisiti cu greu din resturile de la cumparatul painii, ce "uitam" sa-l inapoiem parintilor. Incropeam cu greu cativa leuti, intram in pravalie, spuneam: "Saru mana" si, ridicata pe varfuri, depuneam banii in palma d-nei Hilda. Era o femeie mare, grasa, cu par alb ca zapada, imbujorata, cu o bluza alba cu jabou de dantela, care ne suradea ca unor vechi cunostinte. Monica arata cu degetul gogoasa ochita cu multa chibzuinta (sa fie cat mai mare, ca sa ajunga pentru amandoua). Frau Hilde o lua delicat de pe farfurie, o taia exact in doua, mai punea pe f